Economice

József Váradi, CEO Wizz Air: Creștem mai mult datorită prăbușirii Blue Air. Bucureștiul devine cea mai mare bază operațională din întreaga rețea

„Acum Blue Air nu mai zboară. E miraculos cum au putut să zboare atâția ani după atâtea probleme, cu schimbarea firmelor. Dar e un sfârșit în toate și cred că ei au ajuns acolo. Nu pot evalua situația la TAROM, nu pot evalua intențiile Guvernului. Noi nu plănuim ca TAROM să se prăbușească, dar dacă ceva se va întâmpla, vom reacționa la situația respectivă”, a declarat în cadrul unui interviu pentru Economica.net, József Váradi, CEO Wizz Air.

Imediat după anunțul anulării zborurilor Blue Air, inițial pentru o perioadă determinață, apoi pe termen nedefinit, Wizz Air anunța creșterea numărului de zboruri pe anumite rute, dar și trei noi destinații. Totuși, Wizz nu a luat încă, în totaliate, locul Blue Air.

„Într-adevăr, în ceea ce privește situația la Blue Air, am făcut pași în față, dar nu în totalitate pentru că pur și simplu nu avem capacitate disponibilă la acest moment, în ciuda faptului că avem 171 de avioane în flotă, aceste avioane zboară. Nu putem să mutăm avioanele așa de repede, dar bineînțeles că ne uitam la următorul an să vedem ce putem face”, mai spune Váradi.

Întrebat de Economica.net dacă Wizz Air ar mai fi avut loc de creștere dacă Blue Air nu ar fi dat chix, Váradi spune că “am fi crescut, dar acum creștem mai mult datorită lor. Bucureștiul devine cea mai mare bază operațională pentru Wizz Air din întreaga rețea, Clujul este o bază operațională foarte puternică acum, iar Iașiul vine din urmă. Suntem interesați să devenim de facto transportatorul național al României”.

Wizz a renunțat la operațiunile din Sarajevo, iar capacitatea de acolo a fost transferată și la București. „Nu avem aeronave nelimitate, așa că a trebuit să ne procurăm o parte din aeronavele pe care le mutăm acum la București. Iar Sarajevo a fost o bază de operare problematică, mai ales în timpul iernii. La Sarajevo este foarte multă ceață, și multe zile nu am putut zbura înainte de prânz sau dimineața târziu, așa că, prin urmare, am decis că putem folosi mai bine capacitatea”, mai spune CEO-ul Wizz Air.

Adio, pandemie!

Șeful Wizz mai spune că pandemia a rămas în urmă, iar provocările de acum sunt inflația și prețul petrolului în creștere. Însă oamenii vor să călătorească. Iar dacă bugetul nu le-o va permite, se vor uita tot către low-cost, așa cum au făcut-o și în urmă cu mai bine de o decadă.

„În momentul în care guvernele au eliminat restricțiile COVID, imediat piața s-a întors și oamenii au vrut să zboare, au vrut să călătorească , așa că COVID-ul este în urmă acum. (…) Când mă uit la rezervările sezonului care urmează, vedem în continuare o piață foarte puternică și intactă, iar oamenii continuă să zboare. Evident, asta se poate schimba în funcție de cât de grea va fi iarna. Dar până acum, merge foarte bine, suntem foarte încrezători, mai ales piața din România rămâne foarte puternică în ceea ce privește cererea și rezervarea”, spune Váradi.

Recent, Elodie Rall, analist la JP Morgan, scria într-o notă către investitori că „deși ne așteptăm ca operatorii aerieni să raporteze rezultate puternice pentru T3, pe fondul tarifelor mai mari, uitându-ne mai departe, pentru companiiile low-cost vedem potențialul unei furtuni perfecte generată de costuri mari la combustibil, un dolar puternic și o reducere a cheltuielilor consumatorilor”.

L-am întrebat pe șeful Wizz, care deține 2% din companie, ce părere are.

„Sunt evidente prețurile mari ale combustibilului, la fel și dolarul puternic, dar nu cred că sunt de acord în ceea ce privește cheltuielile consumatorilor. Chiar dacă consumatorul este într-un fel constrâns să-și reducă cheltuielile și optează pentru tarife mai mici, cred că asta ne va aduce beneficii ca transportator low-cost și vom câștiga un număr mai mare de clienți. Dacă ne uităm la 2009 și 2010, pe atunci transportatorii low-cost au câștigat o cotă mare de piață de la companiile tradiționale tocmai din această cauză. Pur și simplu oamenii nu erau pregătiți să plătească prețuri mari ca înainte și s-au orientat către transportatorii low-cost. Dacă se întâmplă acest lucru, ar fi de folos pentru noi”, conchide Váradi.

Cotă de piață de 23% în Europa Centrală și de Est 

Wizz Air va zbura iarna aceasta mai mult decât o făcea înainte de pandemie. Mai exact, cu 60% mai mult. De la 119 avioane în martie 2020, compania are acum o flotă formată din 171 de avioane. Iar cota de piață în Europa Centrală și de Est a crescut de la 17% în martie 2020, la 23% în prezent, ne mai spune CEO-ul Wizz. Iar pentru asta și-a asigurat sloturi pe aeroportul Gatwick din Londra, a pătruns pe piața din Italia la scară largă, cu șase baze operaționale și a lansat o nouă companie aeriană, Wizz Air Abu Dhabi, în parteneriat cu autoritățile de acolo.

„În mod evident, continuăm să ne extindem operațiunile în Europa în Europa Centrală, cred că aceste direcții sunt zone de expansiune posibile, dar cu siguranță, faptul că ne îndreptăm spre Est este noua frontieră pe care o deschidem pentru România”, mai psune șeful Wizz.

Despre războiul din Ucraina, Váradi spune că a trebuit să mute capacitatea alocată pe piața de acolo, dar și pe cea din Rusia, unde a oprit operațiunile, deși în toamna anului trecut anunțase planuri mari pentru cea din urmă. Războiul nu a afectat intențiile românilor în ceea ce privește călătoria cu avionul, dar pentru Wizz Air, aceste piețe nu mai sunt pe hartă.

„Cred că trebuie să vedem cum se termină situația în Ucraina și ce ar însemna aceasta pentru Ucraina, ce ar însemna pentru Rusia, înainte de a ne uita ce putem face acolo. Deocamdată nu suntem concentrați pe aceste piețe și ne uităm la restul lumii”, spune șeful Wizz Air.

Compania are lichidități de 1,6 miliarde de euro, peste 6.500 de angajați, 171 de avioane Airbus, modelele A320ceo, A321neo, A321ceo și A321neo. Wizz Air are 39 de baze în 16 țări și o rețea de peste 190 de destinații.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code