Economice

KeysFin: Piața românească de vin va depăși în 2021 pragul de 2 miliarde de lei

Conform ultimei analize KeysFin, cifra de afaceri a producătorilor de vin din România a fost de 1,7 miliarde lei în 2020, scăderea fiind marginală, de 1,5%, comparativ cu anul 2019.

Cu toate acestea, piaţa de vin locală a rămas cu 24% peste nivelul din 2015 şi cu 64% mai mare decât în 2010, România având cel mai mare avans anual estimat al producţiei de vin din UE în anul 2021.

„Pentru anul 2021 estimăm un avans de peste 20% şi chiar depăşirea unui maxim istoric atins în 2017, de peste 2 miliarde de lei, conform datelor Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului. În ciuda scăderii producţiei de vin la nivel mondial din 2021, piaţa vinului din România este estimată să înregistreze cel mai mare avans procentual dintre statele europene şi astfel să rămână al VI-lea producător de vin din UE”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.

În anul 2020, în România existau 596 de companii care aveau ca obiect de activitate producţia de vinuri şi/sau cultivarea de struguri , cu 0,8% mai multe raportat la 2019 şi în creştere cu 41% faţă de 2010.

În ceea ce priveşte topul producătorilor de vin locali, liderul pieţei a rămas Cramele Recaş SA, cu o cotă de 11,6% din total şi o cifră de afaceri de 201 milioane lei.

„Clasamentul este completat de Jidvei SRL Filiala Alba (jucător care a înregistrat în 2020 cea mai mare scădere anuală din Top 5, de 25%, ajungând astfel la o cotă de 8,4% din total), Cotnari SA (8,2% din total), Crama Ceptura SRL (care a înregistrat cea mai mare creştere procentuală din Top 5 şi a ajuns la o cotă de piaţă de 7,2%) şi Zarea SA (6,4% din total în 2020)”, arată analiza.

Primii zece producători de vin din România au avut o cifră de afaceri cumulată de 983 milioane de lei anul trecut, ceea ce a reprezentat 57% din piaţă.

După şapte ani de pierdere din ultimii zece, rezultatul net al producătorilor de vin locali a ajuns la un nivel record şi a depăşit pentru prima dată pragul de 100 de milioane de lei în anul pandemiei.

Cel mai profitabil jucător din piaţă în 2020 a fost liderul după cifra de afaceri, Cramele Recaş SA, cu un rezultat pozitiv care reprezintă aproape un sfert din profitul pieţei de vin din România. Pe următoarele locuri se află Crama Ceptura SRL (profit net de 21,6 milioane de lei), Jidvei SRL Filiala Alba (profit net de 17,8 milioane de lei), Zarea SA (profit net de 9 milioane de lei) şi Casa de Vinuri Cotnari SA (profit net de 6,7 milioane de lei).

Primele cinci companii ale clasamentului au generat împreună peste 53% din profitul pieţei în 2020.

La nivel mondial, producţia de vin este estimată în acest an la 250 milioane hectolitri, volumul fiind cu 4% sub nivelul din 2020, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OVIS).

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, volumul producţiei de vin este estimat la 145 milioane hectolitri pentru acest an, cu 13% sub nivelul din 2020.

„Sunt preconizate scăderi anuale în topul celor mai mari producători de vin din UE: Italia (44,5 milioane hectolitri, cu o scădere de 9%), Spania (35 milioane hectolitri, cu o scădere de 14%) şi Franţa (34,2 milioane hectolitri, cu o scădere de 27%). De cealaltă parte, potrivit estimărilor, ţările care vor înregistra creşteri în 2021 faţă de anul anterior vor fi: Germania (al patrulea producător european, cu 8,8 milioane hectolitri şi o creştere de 4%), Portugalia (6,5 milioane de hectolitri şi o creştere de 1%) şi România (al şaselea producător european, cu 5,3 milioane hectolitri, respectiv cel mai important avans estimat din UE în 2021, de 37%)”, arată autorii analizei.

Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor (la sfârşitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate codurile CAEN 1102 – Producţia de vin din struguri şi CAEN 0121 – Cultivarea strugurilor.

KeysFin oferă soluţii 100% digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare şi juridice, rapoarte, grafice şi analize actualizate la zi despre companiile din România şi din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial. Compania are un portofoliu de peste 700 de clienţi.

The post KeysFin: Piața românească de vin va depăși în 2021 pragul de 2 miliarde de lei appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code