Economice

KPMG și startup-ul românesc FLOWX.AI colaborează pentru a crea produse și servicii digitale personalizate în domeniul serviciilor financiare

KPMG este una dintre cele mai importante companii de consultanță de business, utilizând modelul KPMG Connected Enterprise pentru a oferi transformări digitale complexe. Acest model aliniază fiecare proces, funcție și relație a organizației pe un singur obiectiv, valorificând puterea și potențialul clienților de a genera creștere profitabilă și sustenabilă. Instrumentele, metodele, framework-urile și soluțiile gândite în cadrul KPMG Connected Enterprise își iau informația din insight-urile profunde ale fiecărei industrii, dar perspectiva este centrată pe aspectul practic și pe urmărirea rezultatelor. Pe de o parte, asigură obținerea rapidă de valoare, pe de altă parte, creează un mediu nou în care agilitatea și accelerarea inovației fac parte din realitatea de business.

KPMG, în recentul Customer Experience Report, susține că pe toate categoriile de servicii analizate, utilizatorii se așteaptă să cheltuiască cu 21% mai puțin decât înainte de pandemie, căutând cu prioritate experiențe personalizate și cu un bun raport value-for-money. În acest context, companiile trebuie să își regândească strategiile de transformare digitală în jurul diverselor segmente de clienți. Aceasta presupune dezvoltarea celor mai potrivite oferte digitale, luând în considerare cei șase piloni ai experienței clienților și utilizând o tehnologie scalabilă, rapidă și care permite customizarea pe toate canalele.

FLOWX.AI, startup-ul de tehnologie care a obținut una dintre cele mai mari runde de finanțare de tip seed din Europa la sfârșitul lui 2021, ajută organizațiile să-și creeze rapid experiențe digitale de tip omnichannel, unificate și personalizate, fără a schimba sistemele existente. Compania oferă o nouă tehnologie revoluționară – FLOWX ZeroRedeploy™ – care permite dezvoltarea experiențelor digitale de tip omnichannel de 40 de ori mai rapid, precum și oferirea de soluții complete pe zona serviciilor financiare în domeniile asigurărilor și bancar (retail și corporate) – FLOWBANKING.AI și FLOWINSURANCE.AI, pe lângă capabilitățile de dezvoltare și integrare ale FLOWX.AI.

“Colaborarea ne-a adus aproape de profesioniști cu același mindset concentrat pe inovație și pe identificarea noilor direcții digitale. Pornind de la cercetările aprofundate asupra comportamentului clienților realizate de KPMG la nivel local și internațional și extinzând metodele și instrumentele noastre, aducem alături de FLOWX.AI o ofertă valoroasă pentru orice organizație care își dorește să rămână relevantă în era disruptivă a digitalizării, declară Victor Iancu, Associate Partner, Strategy & Experience Design KPMG.

“Suntem entuziasmați de parteneriatul cu KPMG, prin care ducem la un nivel superior viziunea noastră comună – aceea ca organizațiile să ofere rapid și eficient experiențe digitale de valoare. Nu am văzut nicio organizație care să fie încântată de viteza și costurile la care poate oferi și ajusta experiențele digitale către clienți și angajați. Pe lângă dezvoltarea rapidă, FLOWX.AI și KPMG le oferă acum companiilor un instrument strategic fundamental – agilitatea digitală. Reușind să construim în săptămâni ceea ce anterior dura ani, la o fracțiune din costul obișnuit, nu este doar un atu tactic, ci un avantaj critic pentru extindere și pentru creșterea cotei de piață”, adaugă Ioan Iacob, CEO și cofondator FLOWX.AI. 

Cele două companii le vor oferi clienților un portofoliu extins de soluții de consultanță și de tehnologie precum segmentarea clienților și design-ul experienței digitale, generarea ofertei, conceperea și implementarea noului model de business, rapid prototyping, dezvoltarea rapidă de aplicații cu focus pe introducerea rapidă în piață și cu return imediat pentru clienți și angajați.

Firmele membre KPMG operează în 145 de țări și teritorii, iar în anul financiar 2021 angajau peste 236.000 de parteneri și angajați, oferind servicii profesionale pentru afaceri, autorități publice, agenții din sectorul public, entități non-profit și, prin firmele KPMG de audit, piețelor de capital.

FLOWX.AI le permite instituțiilor financiare și companiilor mari să-și transforme rapid procesele dedicate angajaților și clienților în aplicații digitale unificate, de tip omnichannel. Acest lucru se întâmplă fără modificări în tehnologia legacy, fără a fi nevoie de abilități tehnologice avansate și la doar o fracțiune din costul obișnuit.

În sfera serviciilor financiare, FLOWX.AI oferă o suită completă de produse adresate domeniilor bancar (retail și corporate) și  asigurărilor – FLOWBANKING.AI și FLOWINSURANCE.AI. Acestea se bazează pe tehnologia revoluționară ZeroRedeploy™ care le permite companiilor să construiască și să personalizeze experiențe digitale la o fracțiune din resursele de timp și cost investite în mod obișnuit.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code