Economice

Legea prin care prestatorii de activităţi casnice, inclusiv bonele, pot primi tichete – promulgată

Actul normativ, prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, reglementează modul în care persoanele fizice desfăşoară activităţi casnice ocazionale remunerate exclusiv în tichete de activităţi casnice.

Valoarea nominală a tichetului de activităţi casnice este de 15 lei şi poate fi actualizată anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Activitatea casnică este definită, potrivit legii, ca fiind activitatea ocazională, necalificată, desfăşurată de un prestator casnic în legătură cu gospodăria/gospodăriile unei familii sau ale unei persoane singure, în calitate de beneficiar casnic; activitatea casnică nu este efectuată în scop comercial şi nu se efectuează în beneficiul unor terţi cum ar fi: servicii de curăţenie/igienizare, spălat/călcat rufe, servicii de croitorie, de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent.

Activitatea casnică se poate desfăşura în gospodăria beneficiarului casnic, la domiciliul prestatorului casnic sau în alt loc, stabilit de comun acord, în condiţiile legii. Beneficiarul casnic şi prestatorul convin asupra activităţilor şi a numărului de ore sau a volumului de muncă, plata prestatorului casnic se face conform dispoziţiilor prezentei legi, cu tichete de activităţi casnice.

Durata zilnică a prestării activităţilor casnice pentru un beneficiar casnic nu poate depăşi 12 ore, respectiv 6 ore pentru prestatorii casnici cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

Valoarea maximă a contribuţiei lunare, calculate potrivit dispoziţiilor prezentei legi, pentru ca un prestator casnic să beneficieze de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de stat este contribuţia aferentă a minimum 85 de tichete de activităţi casnice. Valoarea acestei contribuţii nu poate fi mai mică de 25% din valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

Prin excepţie de la prevederile proiectului, pot fi prestate şi plătite prin tichete de activităţi casnice şi activităţile desfăşurate de persoanele care exercită profesia de bonă, în condiţiile legii.

Tichetele de activităţi casnice nu sunt transferabile, nu pot fi utilizate pentru achiziţia altor bunuri şi servicii şi pot fi utilizate numai de către prestatorul casnic ale cărui date sunt completate pe acestea. Aceste tichete pot fi preschimbate în bani de către prestatorul casnic în maximum 12 luni de la data primirii acestora, în numerar, la oricare dintre agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau la furnizorul de serviciu universal ori, după caz, prin ordin de plată/transfer în contul bancar indicat de către prestatorul casnic prin Platforma electronică de evidenţă a desfăşurării activităţilor casnice.

În scopul aplicării dispoziţiilor legii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale înfiinţează, până la data de 1 ianuarie 2024, Platforma electronică de evidenţă a desfăşurării activităţilor casnice. Aceasta este accesibilă online şi/sau prin intermediul unei aplicaţii mobile, de pe orice dispozitiv.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code