Economice

Libocor, BRD: 2023 va fi un an al rezilienţei pentru economia românească, dar nu vom intra în recesiune. Este posibil să vedem o creştere a neperformantelor

„Scenariul de bază este acela de încetinire înspre o dinamică probabil în jur de 2% până în 3%. Fondul Monetar ne vede la o dinamică de 1,8% pentru 2023, dacă nu mă înşel. Din punct de vedere al impactului încetinirii dinamicii economiei eu i-aş spune în felul următor: este un an al rezistenţei, al rezilienţei, un an în care vor fi testate capacităţile de rezistenţă la stres şi la tensiune atât în zona de persoane fizice, cât şi în zona de persoane juridice. Chiar şi statul va trebui să dovedească rezilienţă anul viitor. Practic, vom vedea cine rezistă şi cine nu în 2023”, a declarat Florian Libocor în cadrul întâlnirii anuale a Asociaţiei Analiştilor Financiari Bancari.

„Nu mă aştept la surprize plăcute din punct de vedere al evoluţiei dobânzilor, nu cred că 2023 va fi un an în care să ne bucurăm prea tare. Totuşi, nu avem în vedere ca scenariu principal acela al intrării în recesiune. Dar avem prea multe necunoscute în 2023”, precizează Libocor. Principalele temeri macroeconomice de anul viitor se referă la deficitul de cont curent, cel mai mare din UE (planurile guvernului pentru reducerea deficitului bugetar anunţându-se a fi foarte ambiţioase acum), evoluţia inflaţiei şi creşterea PIB-ului.

„Chiar dacă rămânem pe creştere economică anul viitor, dar mai mică, creiza energetică nu se va termina foarte curând şi temperarea inflaţiei depinde foarte mult de păstrarea schemelor de suport a populaţiei în faţa preţurilor la energie. De asemenea, conflictul din Est este unul de anduranţă care va avea efecte negative şi asupra economiei noastre. Acum avem un procent scăzut de credite neperformante, dar este posibil ca anul viitor să vedem o creştere a acestora”, precizează Libocor.

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 23 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code