Flux-stiri

LIVE UPDATE. 243 de zile de invazie. VIDEO. Zelenski: Rusia aduce moarte și degradare, Ucraina este întotdeauna despre restaurare

zelenskizelenski

  • Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în mesajul său de duminică seară, că doar Rusia este în stare să folosească arme nucleare în această parte a Europei.
  • Zelenski a criticat sugestia ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, că Ucraina s-ar pregăti să folosească o „bombă murdară” în războiul actual, afirmaţie făcută de oficialul rus în discuţii cu miniştri occidentali.
  • Rusia foloseşte muniţie cu fosfor, mine antipersonal interzise şi o întreagă gamă de arme împotriva infrastructurilor civile” , a subliniat Volodimir Zelenski.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, în mesajul său de duminică seară, că doar Rusia este în stare să folosească arme nucleare în această parte a Europei.

Zelenski a criticat sugestia ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, că Ucraina s-ar pregăti să folosească o „bombă murdară” în războiul actual, afirmaţie făcută de oficialul rus în discuţii cu miniştri occidentali, potrivit Pravda.

„Oriunde Rusia a adus moarte şi distrugere, noi readucem viaţa la normal. Ucrainenii asta fac. Unde este Ucraina, viaţa nu este niciodată distrusă. Însă oriunde vine Rusia, lasă în urmă gropi comune, camere de tortură, oraşe şi sate distruse, pământ minat, infrastructură distrusă şi dezastre naturale.

Astfel, când astăzi ministrul rus al Apărării organizează un carusel telefonic şi a sunat miniştri de externe cu poveşti despre aşa-zisa bombă nucleară «murdară» , toată lumea înţelege bine totul. Înţelege cine este sursa a tot ce este murdar ce se poate imagina în acest război.

Rusia a fost cea care a şantajat cu o catastrofă nucleară la Centrala Nucleară Zaporojie. Aceasta este traiectoria rachetelor ruseşti, care trece, în special, deasupra facilităţilor nucleare ucrainene.

Trupele ruse sunt cele care au minat barajul Kahovka şi şantajează spunând că vor detona.

Rusia foloseşte muniţie cu fosfor, mine antipersonal interzise şi o întreagă gamă de arme împotriva infrastructurilor civile” , a subliniat Volodimir Zelenski.

Zelenski a subliniat și că Ucraina se axează pe reconstrucţie, nu pe distrugere

„Ucraina este despre reconstrucţie. Este mereu despre viaţă. Şi există o singură persoană care poate folosi arme nucleare în partea noastră din Europa şi această persoană este cea care i-a ordonat tovarăşului Şoigu să sune undeva.

Dacă Rusia sună şi spune că Ucraina ar pregăti ceva, înseamnă un lucru: Rusia deja a pregătit totul. Cred că acum lumea ar trebui să reacţioneze în cel mai dur mod posibil. Dacă Rusia a pregătit încă o rundă de mărire a mizei şi alt pas de escaladare, trebuie să vadă acum că lumea nu înghite asta.

Chiar ameninţarea Rusiei cu arme nucleare – cu atât mai mult împotriva ţării noastre, care a renunţat la arsenalul nuclear sub promisiuneaa de securitate din partea celor mai mari puteri nucleare – este un motiv pentru sancţiuni şi pentru o susţinere şi mai mare pentru Ucraina. Pentru că, cu cât este susţinerea pentru noi mai mare, cu atât mai repede se va sfârşi acest război. Atunci când un stat terorist măreşte miza, trebuie să simtă că nu îi merge.

Săptămâna viitoare, aceasta va fi principala misiune a diplomaţilor noştri – să explice ce se întâmplă. Şi sunt sigur: lumea va fi cu noi. Lumea va înţelege” , a conchis Zelenski.

The post LIVE UPDATE. 243 de zile de invazie. VIDEO. Zelenski: Rusia aduce moarte și degradare, Ucraina este întotdeauna despre restaurare appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 9 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code