Economice

LME a suspendat tranzacţiile cu nichel după creşterile fără precedent din ultimele două zile

LME a precizat că tranzacţiile cu nichel pe toate platformele sale au fost suspendate începând cu ora locală 8:15 a.m. iar măsura va fi valabilă cel puţin pentru restul zilei de marţi, scrie Agerpres.

În doar două zile, cotaţiile la nichel au crescut cu 250% iar tona de nichel a urcat până la un maxim istoric de peste 100.000 de dolari, acestea fiind cele mai mare creşteri de preţuri înregistrate vreodată de LME.

Aceste evoluţii frenetice au loc într-un context în care investitorii şi utilizatorii industriali, care anterior au vândut nichel, s-au grăbit să răscumpere contractele, în timp ce brokerii s-au îngrămădit să colecteze plăţile în marjă pentru a-şi acoperi poziţiile short extrem de neprofitabile.

Luni seara, London Metal Exchange, o instituţie cu vechime de 145 de ani, a anunţat o serie de modificări fără precedent ale regulilor sale în contextul exploziei preţului nichelului. LME a ajustat regulile pentru a permite traderilor short să amâne livrarea de metale şi de asemenea a dat unei divizii a China Construction Bank Corp. mai mult timp pentru a plăti sutele de milioane de dolari pentru apelurile în marjă care au fost ratate luni.

Cotaţia nichelului era în creştere încă înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, care a agravat şi mai mult îngrijorările cu privire la livrările de materii prime. Rusia este responsabilă pentru 17% din producţia mondială de nichel, un metal utilizat în producţia de oţel inoxidabil şi vehicule electrice.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code