NEWSNET

Economice

Ludovic Orban a demisionat din PNL. Împreună cu el au mai plecat 15 parlamentari liberali

Printre demisionari se află Ionel Dancă şi Adrian Oros. Acesta din urmă a acuzat că actuala echipă „a călcat în picioare” atât tradiţia, cât şi istoria PNL, transformându-l într-un partid „nefrecventabil”.

Pe 26 octombrie, Ludovic Orban a plecat din grupul PNL de la Cameră, devenind deputat neafiliat.

La scurt timp după anunțul făcut de Violeta Alexandru, fostul președinte Ludovic Orban a explicat că a făcut acest pas pentru că a rămas loial oamenilor care şi-a pus speranţele în PNL, în care spune că acum şi-au făcut loc minciuna, prostia, trădarea și laşitatea.

„Motivul esenţial pentru care astăzi am decis să-mi dau demisia din PNL este acela că eu sunt loial oamenilor care şi-au pus speranţele în noi. (…) Colegii din PNL au trădat grav, au comis cea mai gravă încălcare a regulilor într-o democraţie. (…) Astăzi, pentru mine, este o zi crucială, o zi în care pur şi simplu am fost obligat să părăsesc partidul în care mi-am petrecut toată viaţa matură. Este o decizie pe care o iau cu mare greutate, pentru că în PNL am cei mai mulţi prieteni, oameni alături de care am luptat, de care am suferit, de care m-am bătut să susţin ideile liberale, să oprim „ciuma roşie” să conducă România şi să oferim României şansa la o dezvoltare reală”, a declarat Orban la sediul PNL.

El a adăugat că a luat această decizie pentru că societatea, relaţiile interumane nu pot să se bazeze decât pe valori, pe principii morale, care permit oamenilor să se asocieze, să comunice, să se respecte unul pe celălalt şi, mai ales, să respecte ceea ce promit.

„Aproape toate lucrurile în care cred nu se mai regăsesc astăzi în conducerea PNL, şi-au făcut loc toate lucrurile pe care le-am detestat – minciuna, prostia, laşitatea, slugărnicia, lenea, lipsa de asumare politică”, a afirmat Orban.

Orban a mai precizat că va începe demersurile pentru constituirea unui nou grup parlamentar împreună cu ceilalţi deputaţi şi senatori care au demisionat din PNL.

Întrebat la sediul PNL dacă va începe constituirea unui noi grup parlamentar, Orban a spus: „Vom începe probabil de săptămâna viitoare”.

„Sigur, mai sunt colegi cu care sunt în dialog, care nu au luat până astăzi decizia de a veni alături de noi şi cel mai probabil săptămâna viitoare vom începe demersurile pentru constituirea unui nou grup”, a adăugat Orban.

Constituirea unui nou grup parlamentar, a adăugat el, are legătură şi cu o viitoare construcţie politică, precizând că numele acestuia trebuie să fie în legătură cu numele formaţiunii.

Ludovic Orban susţine că gestul său va fi urmat de mulţi alţi colegi din PNL.

„Fiecare decizie de a părăsi PNL este o decizie care nu este simplă, în care fiecare om cântăreşte, judecă, analizează. Există mii de liberali care nu vor accepta această umilinţă şi trădare la care sunt supuşi, de a fi obligaţi să fie în concubinaj cu PSD, să se ducă împreună la furat cu PSD şi vor prefera varianta de onoare, şi anume aceea de a veni alături de noi. (…) Cu siguranţă, constituirea unei noi formaţiuni politice este un proces pe care vrem să-l facem temeinic şi ţinând cont de nevoile reale care există în societatea românească şi de aşteptările oamenilor faţă de o construcţie politică solidă”, a spus fostul lider al liberalilor.

Declarațiile făcute de Oros și Alexandru

Foştii miniştri ai Muncii şi Agriculturii Violeta Alexandru şi Adrian Oros au denunţat politica actualei conduceri a PNL de asociere cu PSD, pe care au calificat-o drept „greşită”.

„Politica este o chestiune de încredere. Dacă prea mulţi din actuala conducere a PNL cred că poţi să-ţi baţi joc de încrederea oamenilor în tine, atunci când te uiţi în ochii lor şi le spui că tu le ceri votul pentru a învinge PSD, greşesc şi vreau să le transmit cu fermitate acest lucru. Din păcate, calcă în picioare munca atâtor liberali care au fost pe stradă şi le-au cerut oamenilor încrederea în PNL. În ceea ce ne priveşte, nu ne permitem să pierdem încrederea oamenilor în noi, suntem oameni care am făcut campanie în stradă şi care le-am promis românilor că-i scăpăm de PSD. Al doilea motiv pentru care am decis să-mi dau demisia este pentru că am observat în PNL prea multă laşitate”, a declarat Violeta Alexandru, care i-a chemat alături pe toţi liberalii „cu curaj” şi „coloană vertebrală”.

Alexandru Oros a mărturisit că şi-a depus demisia cu tristeţe, motivul fiind acela că actuala echipă de conducere, „care a confiscat, care a pus ghearele pe PNL, a transformat acest partid din cel mai onorabil partid de pe scena politică românească în cea mai izolată şi nefrecventabilă formaţiune politică”.

„Practic, au călcat în picioare atât istoria, cât şi tradiţia PNL, dar şi speranţele şi promisiunile făcute oamenilor atunci când anul trecut au votat o coaliţie de dreapta care să dezvolte România. Practic, au aruncat la picioarele PSD atât PNL, cât şi România”, a susţinut Oros.

Parlamentarii care şi-au înregistrat marţi demisia din PNL sunt: Alexandru Kocsis (deputat), Ovidiu Florean (senator), Ion Ştefan (deputat), Ionel Dancă (deputat), Constantin Şovaială (deputat), George Ionescu (deputat), Adrian Oros (senator), Bogdan Bola (deputat), Claudiu Chira (deputat), Nicolae Giugea (deputat), Antonel Tănase (deputat), Gabriel Plăiaşu (deputat), Ion Iordache (senator), Violeta Alexandru (deputat) şi Adrian Miuţescu (deputat).

The post Ludovic Orban a demisionat din PNL. Împreună cu el au mai plecat 15 parlamentari liberali appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code