Economice

MAE polonez l-a convocat pe ambasadorul Franței, după ce Macron a spus despre premierul Morawiecki că e un antisemit de extremă dreapta

Macron l-a acuzat pe Morawiecki într-un interviu acordat joi cotidianului Le Parisien că este un „antisemit de extremă dreapta, care interzice (comunitatea) LGBT”, după ce miercuri, într-o intervenţie la TF1, l-a acuzat şi de „imixtiune în campania politică franceză” şi de apropiere de candidata extremei drepte la preşedinţia franceză Marine Le Pen.

Preşedintele francez a făcut aceste remarci ca reacţie la afirmaţii ale premierului polonez, care l-a criticat luni pentru faptul că a discutat la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin.

„Domnule preşedinte Macron, de câte ori aţi negociat cu Putin, ce aţi obţinut? Nu dezbatem, nu negociem cu criminalii, criminalii trebuie combătuţi”, a declarat luni premierul polonez, membru al partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere la Varşovia. „Nimeni nu a negociat cu Hitler. Aţi negocia cu Hitler, cu Stalin, cu Pol Pot?”, a adăugat el, acuzând anumiţi lideri europeni de „tergiversare” şi „limbaj de lemn”.

Mateusz Morawiecki este un „antisemit radical de dreapta”, a conchis Emmanuel Macron în Le Parisien, a consemnat şi dpa.

„Este ruşinos”, a declarat Macron, evocând interdicţiile impuse de Varşovia membrilor comunităţii LGBT, precum şi reformele în justiţie solicitate de Bruxelles guvernului polonez.

El l-a mai acuzat pe Morawiecki că este un susţinător al liderei extremei drepte Marine Le Pen, de altfel principala sa rivală în alegerile prezidenţiale al căror prin tur are loc duminică.

„Să nu fim naivi. Astăzi, el (Morawiecki) încearcă să o ajute (pe Le Pen) în alegeri”, a afirmat Macron, amintind de vizitele făcute de politiciana franceză liderului polonez.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code