Economice

Ministerul Finanțelor scoate la vânzare în luna aprilie o nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu maturități de unu și trei ani

„Le mulţumesc celor aproape 48.000 de români care au avut încredere în titlurile de stat Tezaur şi au investit peste 2 miliarde de lei, în primele două emisiuni din acest an. Suma reprezintă un record de la lansarea Programului. Aceasta confirmă aprecierea investitorilor, care beneficiază atât de instrumentele disponibile prin acest mecanism, cât şi de avantajele pe care le oferă persoanelor fizice. Am încredere că se va confirma şi în viitor succesul acestui instrument de economisire accesibil, cu dobânzi avantajoase neimpozabile şi fără costuri ascunse”, a precizat dl Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în intervalul 4 – 26 aprilie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online. În perioada 4 – 27 aprilie 2022 acestea pot fi achiziţionate de la unităţile Trezoreriei Statului, între 4 şi 26 aprilie 2022 în mediul urban şi 4 – 21 aprilie 2022 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code