Economice

Ministrul Finanţelor: 70-80% dintre măsurile de ajutor pentru facturi, carburanţi, alimente vor fi susţinute cu fonduri europene

La plecare, el a fost întrebat de jurnalişti care sunt măsurile pe care le pregăteşte Guvernul şi din ce bani vor fi susţinute, scrie Agerpres.

„România a venit deja cu un pachet de măsuri, care au vizat în mare parte preţurile la energie. În contextul actual, Guvernul lucrează la un pachet de măsuri care să vină şi să susţină costurile suplimentare create de creşterea unor preţuri precum cele de la combustibili şi la alimente, dar şi în alte zone, astfel încât economia să funcţioneze în continuare şi cetăţenii să nu aibă o putere de cumpărare diminuată”, a spus Câciu.

Acestea vor însemna orice fel de soluţii care vin în sprijinul oamenilor cu venituri mici.

„Am avut patru discuţii la Ecofin şi am obţinut un cadru de ajutoare de stat cu care putem veni în zona economiei şi a gospodăriilor”, a susţinut el.

Şeful de la Finanţe a subliniat că fondurile europene sunt prioritare.

„Avem la dispoziţie fonduri europene din exerciţiul financiar 2014-2020 care încă sunt nefolosite. Şi în criza pandemică, Guvernul de atunci a luat măsura de a transfera fonduri europene de pe o axă pe alta, pentru a ajuta economia. Cred că acest model trebuie replicat şi acum. Am obţinut această flexibilizare, fără a fi necesară o întreagă birocraţie. Minimum 70-80% din măsuri ar trebui susţinute din fonduri europene, pentru că nu trebuie să uităm că trebuie să ne menţinem angajamentele, că suntem într-o procedură de deficit excesiv, suntem angajaţi în PNRR şi nu trebuie sacrificat niciun leu din obiectivele anterioare conflictului”, a spus ministrul român.

El refuzat să vorbească de sume sau de măsuri până ce acestea nu vor fi agreate la nivelul Guvernului.

Întrebat dacă a primit undă verde pentru reducerea accizei la carburanţi, ministrul a răspuns: „Nu era o problemă din perspectiva asta, dar nu vreau să comentez acum”.

Câciu a adăugat că trebuie analizate efectele acestor măsuri şi că nu ar trebui să ne comparăm cu alte ţări, întrucât fiecare economie are caracteristicile ei.

„Uitaţi-vă la dobânda la care se împrumută astăzi Ungaria (ţară care a plafonat preţul carburanţilor – n.r.), ce se întâmplă cu inflaţia din Ungaria. Comparaţiile nu sunt despre măsuri, ci despre efecte. Sunt economii diferite, sunt modul de abordare diferite, sunt momente politice diferite. Franţa are alegeri, Ungaria are alegeri. O să discutăm despre pachetul de măsuri când va fi gata. Acestea trebuie făcute cu raţiune, nu cu emoţie. Nu ne luăm neapărat după ce face vecinul, pentru că s-ar putea să ne dăuneze. Să ne uităm la noi şi să vedem ce să facem la noi”, a susţinut Câciu.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code