Economice

Minune! Carburanții s-au ieftinit ușor azi, după trei luni de scumpire continuă

CARBURANȚI. Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi, 18 iunie, un preț al benzinei standard de 8,62 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 9,21 lei/litrul.

Așadar, avem o ușoară ieftinire, de patru bani pe litru, doar la benzină, operată de Petrom, liderul pieței carburanților din România. Prețul motorinei a rămas nemodificat. Prețurile crescuseră, ultima oară, în data de 16 iunie, cu câte patru bani pe litru și la benzină și la motorină.

Cel mai probabil, ieftinirea de azi, după multe luni de scumpiri, a venit pe fondul unei ușoare calmări a cotațiilor, dar nu putem spune dacă ea este începutul unui trend, în condițiile volatilității extreme a prețurilor, a războiului, a problemelor cu rafinăriile din zonă și a dezechilibrului general între cerere și ofertă.

Ieri, cotațiile Platt’s Med, de referință pentru zona noastră, erau de 1.328 dolari/tonă pentru benzină și 1.365 dolari/tonă pentru motorină. La finalul săptămânii trecute, cotațiile pentru benzină ajunseseră la 1.448 dolari pe tonă, iar cele la motorină la 1.370 de dolari pe tonă.

Pe de altă parte, nu putem să nu punem ușoara ieftinire în contextul intern. De câteva zile, au loc proteste, deocamdată destul de izolate, ale cosumatorilor la benzinării și, în plus, au apărut și declarații dinspre mediul politic. Premierul Ciucă a cerut Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe „să verifice elementele de preț la carburanți, astfel încât să putem să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețului la carburanți”.

La 31 mai, aceeași stație afișa un preț al benzinei standard de 8,28 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard era de 8,83 lei/litrul. Așadar, în două săptămâni, benzina și motorina s-au scumpit cu 38 de bani pe litru, înainte de ieftinirea de azi. Au fost opt runde de scumpiri în doar jumătate de lună.

Precedenta ieftinire a avut loc abia la 18 martie, deci cea de a acum vine după trei luni în care prețurile au crescut continuu.

Presiune regională

Dincolo de problemele specifice ale sectorului (preț mare al petrolului, cost ridicat de transport și asigurare, reducerea achizițiilor din Rusia, capacitatea limitată de rafinare), zona noastră se mai confruntă cu presiuni suplimentare pe partea de ofertă. Două dintre cele mai mari rafinării din zona, Duna de lângă Budapesta (MOL, 8 milioane de tone/an) și Schwechat de lângă Viena (OMV, 10 milioane de tone/an ) sunt oprite în urma unor accidente iar în Austria și Ungaria a fost nevoie ca statul să permită accesul la rezervele strategice pentru a se alimenta piața. Deci există o presiune suplimentară pe preț. În plus, Petrom a anunțat de mai multe luni că nu mai cumpără petrol din Rusia pentru rafinăria de la Brazi, ceea ce crește costul achiziției de țiței din alte părți.

Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code