NEWSNET

Economice

Moody’s îmbunătăţeşte ratingurile Raiffeisen Bank International, perspectiva atribuită fiind stabilă

Astfel, ratingurile pentru datoriile şi depozitele pe termen lung ale Raiffeisen Bank International AG (RBI) au fost revizuite în creştere, de la „A3” la „A2”, pentru datoriile subordonate ratingurile au fost îmbunătăţite de la „Baa3” la „Baa2”, iar calificativele pentru depozitele pe termen scurt au fost revizuite în creştere, de la „P-2” la „P-1”.

Pentru toate cele şapte bănci, perspectiva ratingurilor pentru depozitele pe termen lung este stabilă, iar calificativul pentru soliditatea financiară (BCA) a fost îmbunătăţit de la „baa3” la „baa2”.

Decizia reflectă în mod predominant aprecierea agenţiei că soliditatea financiară comună a RBG s-a îmbunătăţit, datorită sporirii rezilienţei şi întăririi profilului de solvabilitate al unora din cele mai mari bănci membre ale grupului, inclusiv RBI. În pofida dificultăţilor economice provocate de pandemie, cele mai multe bănci membre şi-au menţinut în linii mari calitatea creditului şi capitalizarea, protejându-şi în mare parte profitabilitatea, dar reducând potenţialele riscuri cauzate de evoluţiile dificile de pe piaţă, apreciază Moody’s.

În cazul Raiffeisen Bank International AG, îmbunătăţirea calificativului pentru soliditatea financiară (BCA) de la „baa3” la „baa2” reflectă aşteptările agenţiei privind o capitalizare stabilă şi îmbunătăţirea profitabilităţii, datorită mediului mai puţin riscant şi a înăspririi administrării costurilor, ceea ce compensează dificultăţile provocate de ratele scăzute ale dobânzilor. Mai mult, Moody’s se aşteaptă să continue performanţa solidă a portofoliului de credite, în urma gestionării riscurilor în situaţii economice şi politice dificile.

Revizuirea în creştere reflectă profilul de finanţare şi lichidităţile solide şi echilibrate ale băncilor. În special, perspectivele unei profitabilităţi mai solide pentru RBI nu indică doar posibilităţi suplimentare pentru generarea şi păstrarea capitalului, îmbunătăţirea profilului de creditare al RBI este un factor cheie pentru stabilitatea financiară a sectorului, ţinând cont de mărimea sa, reprezentând aproape jumătate din activele RBG, informează agenţia.

Creditorul austriac are o prezenţă importantă în Europa Centrală şi de Est. Raiffeisen Bank, o subsidiară a Raiffeisen Bank International Austria, este una dintre băncile universale aflate în top 5 în România şi deserveşte 2,2 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are peste 4.600 de angajaţi, 300 de agenţii în toată ţara, 700 de ATM-uri, 400 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 24.400 de POS-uri.

The post Moody’s îmbunătăţeşte ratingurile Raiffeisen Bank International, perspectiva atribuită fiind stabilă appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code