Economice

Motorină versus benzină. Cine va câștiga „războiul” carburanților pe burse în perioada următoare?

O diferență ușor de observat a început să apară în primăvara acestui an, și, spre deosebire de perioadele anterioare, nu a atins rapid un platou, ci s-a adâncit în ultima parte a lunii martie și în aprilie. De la 47 de bani pe 31 martie, diferența a ajuns la 66 de bani pe 6 aprilie și 68 de bani pe 11 aprilie.

Astfel, deși benzina s-a ieftinit, urmând tendința petrolului pe bursele internaționale, motorina a atins noi maxime istorice.

Privind în urmă, pe date din ultimii 7 ani, abia între noiembrie 2018 și martie 2019 am mai avut diferențe semnificative, dar, în general, sub 50 de bani pe litru. Situația nu este vizibilă doar în România, ci în mai toată regiunea.

În Polonia, conform monitorului european, benzina costă 1.42 EUR/litru, iar motorina era pe 4 aprilie mai scumpă: 19 eurocenți, față de 13 eurocenți în România și 12 eurocenți în Ungaria.

În Bulgaria, diferența era de doar 2 cenți, în timp ce, în Slovacia, motorina era mai ieftină cu 3 cenți, potrivit buletinului Comisiei Europene.

Piața carburanților diesel, utilizați în domenii variate precum transport rutier de mărfuri, construcții sau agricultură, este una globală, iar cererea crescută dintr-o regiune sau aprovizionarea limitată are efecte la mii de kilometri distanță.

Trendul cotațiilor de referință în Europa (ICE) a fost favorabil benzinei în primele luni, cu o recuperare ulterioară a motorinei.

În Statele Unite, unde în trecut un galon de motorină a fost cu 30-40 de cenți mai scump, s-a ajuns la o diferență și de 1 dolar. Și aici benzina a predat ștafeta motorinei în special în luna martie, diferența accentuându-se ca urmare a unei ieftiniri mai pronunțate a benzinei relativ la motorină.

De la vârful din 11 martie, de 4,33 dolari/galon, benzina a ajuns la 4,11 dolari/galon potrivit AAA. Motorina este la 5,04 dolari/galon de la un vârf de 5,135 dolari/galon acum o lună.

Europa este exportatoare de benzină, dar importatoare de motorină, însă situația nu este omogenă, iar diferențele între țări și regiuni sunt mari.

Pe lângă petrol, care poate fi rafinat pentru a obține benzină sau motorină, Rusia exportă și direct motorină, aproximativ 20% din cererea continentului fiind acoperită din această direcție. Izbucnirea războiului a generat un șoc al ofertei, tocmai când cererea se afla într-un sezon de creștere.

În ultima perioadă, companiile petroliere au avut tendința de a se reorienta, chiar de la distanțe mult mai mari, apelând la surse precum Orientul Mijlociu, Asia sau SUA.

Pe de altă parte, cererea pentru lucrări agricole sau logistică a crescut, pe fondul conflictului din Ucraina și al efectelor sale în piețele de mărfuri agricole.

Cererea de transport pentru echipamente grele a fost de asemenea în creștere, iar acesta se realizează în principal cu motorină, nu cu benzină.

Diferențialul este așteptat a rămâne ridicat sau chiar a se majora, chiar în perioada următoare, dacă nu asistăm la o temperare a ostilităților.

Motorina ar putea rămâne o perioadă sensibil mai scumpă decât benzina, cu toate că ar fi unele speranțe de temperare spre vară.

O auto-reglare parțială ar putea veni pe termen mediu de la încetinirea aprovizionării. Cu inflație în creștere și o abordare mai prudentă a consumatorilor, și în urma blocajelor din China adăugate peste împotmolirea logistică anterioară, restricțiile impuse de China pentru a menține controlul asupra numărului de infectări ar putea avea efecte în serie.

Lanțurile logistice erau deja sub presiune, și a comanda în Europa o bicicletă din China poate costa până la 2/3 din valoarea sa pentru transport poate îndepărta o parte din cerere.

Operatorul maritim Maersk a vorbit de o „acumulare de întârzieri”, iar o analiză Oxford Economics arată că dificultățile de aprovizionare sunt la un nou maxim. Speranțe pentru șoferi vin și dinspre evoluțiile petrolului pe piețele internaționale. De la peste 131 dolari/baril, petrolul Brent este acum în jur de 100 dolari/baril.

Eliberarea a 120 de milioane de barili din rezervele SUA și ale altor state anunțate de IEA, închiderea unor orașe în China și creșterile de dobândă anunțate de băncile centrale, inclusiv din SUA au stopat deocamdată ascensiunea petrolului.

Pentru o vreme, o ușoară tendință de ieftinire a benzinei ar putea să continue, deși în privința motorinei, trendul nu este clar, chiar dacă petrolul nu s-ar scumpi.

Pentru estimarea trendului din lunile următoare, direcția conflictului din Ucraina este, însă, de importanță majoră.

Claudiu Cazacu este Consulting Strategist în cadrul casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.

Despre XTB

Cu peste 16 ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia. XTB Group include companii reglementate de cele mai mari autorități de supraveghere din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. XTB este o companie tip fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport de excepție oferit clienților. Din 2004, XTB Group s-a extins pe 12 piețe importante din Europa, America Latină și Asia, atrăgând peste 352.000 de investitori individuali. În 2021, XTB Group a primit licențe pentru a opera în Emiratele Arabe Unite și Africa de Sud. Cu platforme dezvoltate in-house și premiate la nivel global (xStation și xStation Mobile), XTB Group oferă peste 5.400 de instrumente, inclusiv acțiuni cu deținere, ETF-uri cu deținere și CFD-uri pe valută, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. În plus, prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologii de vârf pentru instituțiile financiare din întreaga lume.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code