NEWSNET

Economice

NATO acuză Rusia că se folosește de exerciții militare pentru a deghiza atacuri asupra țărilor vecine

În contrast cu Rusia, NATO a respectat mereu reglementările internaţionale privind invitarea de observatori străini la exerciţiile sale, a declarat miercuri secretarul general al NATO la o conferinţă organizată de Reuters.

„Problema cu Rusia este că nu este transparentă, are o retorică foarte agresivă şi un bilanţ care arată ca s-a folosit şi în trecut de exerciţii militare pentru a deghiza acţiuni agresive împotriva vecinilor”, a spus Stoltenberg.

El a avertizat din nou Rusia împotriva folosirii forţei asupra Ucrainei şi a declarat pentru Reuters că Moscova ştie că va plăti un preţ mare prin sancţiuni şi alţi paşi din partea Occidentului pentru orice agresiune.

„Am transmis foarte clar că va exista un preţ ridicat şi sancţiunile sunt una dintre opţiuni. Cred că este destul de evident că Rusia ştie deja că va plăti un preţ foarte ridicat”, a mai spsu Stoltenberg la conferinţa Reuters.

Cu acelaşi prilej, Jens Stoltenberg a declarat miercuri că Alianţa Nord-Atlantică cooperează strâns pentru a-i proteja pe aliaţi împotriva noilor rachete chineze şi ruseşti care pot atinge Europa şi America de Nord.

„Rusia, dar şi China, investesc acum puternic în sisteme cu capabilităţi nucleare care pot atinge toate ţările NATO. Este ceva ce trebuie să luăm foarte în serios”, a mai spus Stoltenberg, menţionând investiţiile ruseşti în rachete cu rază lungă de mare viteză, foarte manevrabile.

Sursa foto: flickr.

The post NATO acuză Rusia că se folosește de exerciții militare pentru a deghiza atacuri asupra țărilor vecine appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 8 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code