NEWSNET

Economice

Nicuşor Dan estimează că pasajul de la Doamna Ghica ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul anului 2022

„Probabil că la sfârşitul anului 2022 (se va da în folosinţă Pasajul Doamna Ghica – n.r.), aşa, vorbind foarte grosier”, a precizat el, pentru B1 Tv.

Pe de altă parte, Nicuşor Dan a dezaprobat faptul că administraţia anterioară a lansat lucrările, în condiţiile în care avea conturile blocate.

„Să ştii că ai conturile blocate şi să te aventurezi să faci un pod în mijlocul oraşului, să te lansezi într-o aventură în care ştiai că o să blochezi… pentru că asta, de fapt, am păţit noi. S-a început o investiţie, în plină campanie electorală, ştiindu-se că nu sunt bani să o continui. Şi asta am moştenit. Picioarele (podului – n.r.) sunt. Am reuşit acum să avem tot ce înseamnă circulaţie la baza podului, pentru care multă lume a suferit, toate lunile astea. Este procedură de achiziţie pentru planşeu – cel care se pune peste picioare – şi el nu se poate monta decât în primăvară. După ce se va monta acest planşeu, o să fie făcute toate celelalte lucruri şi la sfârşitul anului 2022 o să putem să lucrăm. Avem un parteneriat cu Primăria Sectorului 2, care e interesată şi care a pus şi ea ceva bani pentru pod”, a menţionat edilul general.

Pe 31 august, Nicuşor Dan anunţa că în luna septembrie se va deschide circulaţia în jurul podului de la Doamna Ghica iar montarea tablierului va începe în primăvara anului viitor.

„Circulaţia în jurul podului de la Doamna Ghica, două benzi pe sens, va fi finalizată în cursul lunii septembrie. Pentru podul întreg, tablierul este în curs de achiziţie şi va începe montarea lui în primăvara anului viitor”, arăta el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.

The post Nicuşor Dan estimează că pasajul de la Doamna Ghica ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul anului 2022 appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code