Economice

Orange anunță câștigătorii Digitaliada, concursul pentru elevi și profesori

Ca în fiecare an, competiția a inclus patru mari categorii: Aplicații, Conținut video, Proiectare didactică și Alte materiale educaționale. Pentru fiecare dintre ele a fost premiat câte un material dedicat învățământului primar și unul învățământului gimnazial. Juriul a mai acordat un premiu și pentru cel mai bun material creat de un elev (la Categoria 14-17 ani), precum și Premiul de Popularitate – desemnat de un juriu special, format din elevi.

„În ediția aceasta au fost peste 300 de proiecte înscrise, toate extrem de valoroase și interesante. Am avut foarte multe proiecte bine prezentate și structurate la materii precum istorie, matematică și chimie și m-am bucurat să observ că profesorii au înscris și materiale digitale dedicate pentru sport, muzică și arte creative. Asta demonstrează, încă o dată, că mediul digital poate fi un suport extrem de util în oricare domeniu”, a declarat Ioana Rusu, Jurat concurs și Director Simplon România.

Proiectele câștigătoare sunt disponibile în secțiunea Materiale Premiate.

Digitaliada este un program de educație digitală care se desfășoară cu avizul Ministerului Educației și care își propune încurajarea folosirii tehnologiei la clasă pentru îmbunătățirea performanței școlare în învățământul preuniversitar. Pentru a-i pregăti pe elevi pentru oportunitățile viitorului, Fundația Orange a investit până acum în cele șase ediții Digitaliada, 3,2 milioane euro și a sprijinit peste 16.000 de elevi din școli rurale să aibă acces egal la educație de calitate.

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. Din anul 2012, Fundația Orange a investit peste 6 milioane de euro în cadrul programelor sale ce susțin dezvoltarea comunităților vulnerabile și integrarea persoanelor defavorizate, prin promovarea și implementarea tehnologiei și a metodelor digitale în proiecte de educație, cultură și incluziune socială.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code