Economice

Paralela 45 lansează vacanțe cu zboruri charter din 14 orașe ale țării, inclusiv din Brașov

Paralela 45 și-a programat pentru această vară cu 20% mai multe zboruri charter. Astfel, agenția de turism oferă vacanțe cu zboruri charter din 14 orașe ale țării, inclusiv din Brașov, imediat după deschiderea noului aeroport. Destinațiile de vacanță sunt Turcia și Grecia, dar și Spania, Egipt, Cipru.

“Extindem oferta de vacanțe în Turcia pentru sezonul 2023 cu zboruri noi din Sibiu, Craiova, Bacău, Constanța, adăugate celor existente permanent, dar și de pe aeroportul din Brașov, care va fi deschis în luna iunie. Turiștii din Brașov și împrejurimi au la dispoziție vacanțe în Antalya, începând cu 17 iunie, de la 520 de euro/persoană, la hoteluri de cinci stele cu all inclusive. Dar și în Creta, din 19 iunie, cu prețuri de la 385 de euro/persoană/hotel de trei stele”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Paralela 45 estimează că 2023 va fi anul revenirii călătoriilor în ritmul din 2019, după ce în 2022 românii au călătorit fără restricții peste tot în lume. Agenția a înregistrat 80% din volumul de vânzări din 2019, de 60 de milioane de euro, și estimează pentru 2023 creșteri de 25-35% pentru destinațiile Grecia, Turcia, Spania.

Odată cu extinderea operării din mai multe orașe în 2023, Paralela45 estimează că va avea un număr de turiști de Turcia la fel de mare ca în 2019. În cazul Greciei, se așteaptă la o creștere cu 35% față de 2022

Destinațiile cu zboruri charter de la Paralela 45

Cele mai multe chartere sunt în sezonul 2023 pentru Antalya. Turiști din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Iași, Suceava, dar și din Sibiu, Craiova, Bacău, Constanța și Brașov au cursă directă din orașul lor și pachete de vacanță cu prețuri ce pornesc de la 398 de euro/persoană, cu toate taxele incluse, la hoteluri de cinci stele all inclusive.

Primele vacanțe în Antalya încep chiar de Paște.

Alte două curse charter sunt organizate de la București spre Bodrum și Dalaman, pentru zonele de vacanță Bodrum, Kusadasi, Marmaris, Fethiye, din mai până la jumătatea lunii septembrie. Cumpărată în Early Booking, o vacanță în Bodrum costă de la 591 de euro/persoană la un hotel de cinci stele cu all inclusive. În Fethiye, de la 759 de euro/persoană.

CITEȘTE ȘI Cererea pentru turism e consistentă, speranțele pentru 2023 sunt mai mari – hotelieri

Fotografie de George Lemon pe Unsplash

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 16 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code