Economice

Petrom a finalizat primul său parc fotovoltaic, energia va fi folosită pentru consumul propriu

Parcul include aproape 1.000 de panouri fotovoltaice care au fost instalate pe o suprafață de 5.500 de metri pătrați, echivalentul unui teren de fotbal, în localitatea Icoana, județul Olt.

Acestea vor produce peste 4.600 MWh de energie verde pe întreaga lor durată de viață, estimată la 13 ani. Gradul de performanță al instalației este unul ridicat, de 84%. Prin înlocuirea sursei convenționale de energie electrică, emisiile de dioxid de carbon vor fi reduse cu peste 1.200 de tone pe întreaga durată de viață a panourilor.

„Acest proiect este o premiera pentru noi si face parte din programul de eficiență energetică, prin care ne dorim sa reducem impactul asupra mediului. Vom continua să dezvoltam astfel de proiecte, care vor contribui la obiectivul nostru de decarbonizare a operațiunilor”, a declarat, în comunicatul de presă, Chris Veit, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție.

Începând cu anul 2010, OMV Petrom a investit aproximativ 72 de milioane de euro în realizarea de proiecte care furnizează energie electrică sau energie electrică și termică pentru activitățile de producție, arată compania. În prezent, circa 65% din necesarul de electricitate al activităților de explorare și producție este generat intern. Obiectivul pe termen mediu este ca necesarul de electricitate să fie asigurat exclusiv din surse interne.

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a peste 780 de benzinării sub două branduri – OMV și Petrom.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code