Economice

Piața germană a forței de muncă a continuat să se redreseze în aprilie, însă sub așteptări, evoluția sa fiind afectată de războiul din Ucraina

Oficiul Federal pentru Muncă (BA) a informat că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a scăzut în aprilie cu 13.000, până la cifra ajustată de 2,287 milioane.

În aprilie, rata şomajului, care măsoară raportul dintre numărul persoanelor fără loc de muncă şi populaţia aptă de muncă, s-a menţinut la 5%.

Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să coboare cu 15.000.

„Pe fondul redresării din primăvară şi al atenuării restricţiilor, redresarea pieţei muncii continuă. Totuşi, evoluţiile sunt încetinite de războiul din Ucraina”, a apreciat şeful Oficiului Federal pentru Muncă, Detlef Scheele.

Tot marţi, Oficiul federal de statistică (Destatis) a anunţat că numărul persoanelor angajate în Germania a urcat la 45,2 milioane în martie, depăşind pentru prima dată nivelul de dinaintea pandemiei.

Conform datelor ajustate sezonier, în martie 2022 erau cu 41.000 mai mulţi angajaţi decât în februarie 2020, luna înainte de debutul pandemiei în Germania.

Datele privind piaţa forţei de muncă sporesc şansele unei redresări a economiei bazate pe consum în următoarele luni, gospodăriile fiind pregătite să înceapă cheltuirea banilor puşi deoparte în perioada restricţiilor.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code