Economice

Platforma online de abonamente medicale SanoPass vrea să se lanseze în Metavers

Potrivit unui anunț publicat în Monitorul Oficial, acționarii startup-ului au înființat o nouă companie – SanoPass Metavers – care are ca activitate principală codul CAEN 4791 – Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet.

Metaversul se referă la un spațiu virtual tridimensional, comun, în care oamenii interacționează cu obiectele, cu mediul înconjurător și între ei prin intermediul unor reprezentări digitale ale lor sau avataruri, explică specialiștii. Practic, metaversul este prezentat ca fiind succesorul internetului.

Platforma de servicii și abonamente medicale și de fitness SanoPass și-a dublat anul trecut cifra de afaceri, pana la 420.000 euro. Compania și-a crescut veniturile lunare de la 15.000 euro în ianuarie 2021 până la 75.000 euro în februarie 2022. Numărul de abonați a crescut cu peste 100%, până la 50.000 în decembrie 2021.

În luna martie, a lansat o rundă de finanțare, în valoare de 3.000.000 de euro, prin care vizează accelerarea dezvoltării prin creșterea portofoliului de clienți, integrarea cu clinicile și operatorii de fitness parteneri în vederea digitalizarii integrale a experienței de utilizare și lansarea propriei platforme de telemedicină. În runde anterioare, SanoPass a atras investiții de 400.000 euro (rundă Seed, în 2020), respectiv 850.000 euro (rundă Bridge, în martie 2021), în ambele runde investitorul principal find Cleavage Venture Capital.

SanoPass este o platformă românească de healthtech care unifică și digitalizează accesul la sănătate, în peste 1.000 de clinici private, de proximitate sau din rețele mari, și peste 150 de săli de fitness. Prin intermediul rețelei sale naționale de parteneri, SanoPass a înregistrat anul trecut peste 10.000 de servicii medicale furnizate în total și 5.000 de intrări la sălile de fitness în fiecare lună, către cei 50.000 de abonați și 30.000 de utilizatori ai săi.

SanoPass asigură accesul la peste 11.000 de medici, garantând programări cu acoperire națională în maximum 48 de ore. Serviciile medicale sunt completate de modulul de fitness.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code