Economice

Porsche AG estimează că 80% din mașinile sale vor fi electrice până în 2030

Producătorul de mașini sport premium Porsche AG are ca țintă un portofoliu de noi vehicule care, în 2030, să fie în proporție de peste 80% complet electric. Cu doar câteva luni în urmă, aceeași companie miza pe un procent similar, dar care includea și vehiculele hibride cu încărcare la priză.

În conferința anuală de prezentare a rezultatelor financiare, compania a anunțat și că vânzările din 2021 au urcat la 33,1 miliarde de euro, cu 4,4 miliarde de euro mai mult decât în ​​anul precedent (+15%). De asemenea, tot anul trecut, profitul operațional a fost de 5,3 miliarde de euro, depășind cifra anului precedent cu 1,1 miliarde de euro (+27%). Porsche a generat astfel o marjă operațională de 16%.

Acest reultat financiar foarte bun a fost obținut pe fondul creșterii vânzărilor de vehicule până la 301.915 unități. Este prima dată în istoria companie când este depășit pragul anula de 300.000 de vehicule vândute.

Cele mai vândute modele Porsche în 2021 au fost Macan (88.362 unități) și Cayenne (83.071 unități). Vânzările modelului Taycan, primul vehicul 100% electric al mărcii, au ajuns la 41.296 unități depășind astfel legendarul model 911 (38.464 unități).

„Taycan este 100% un Porsche și inspiră tot felul de oameni – clienți mai vechi și mai noi, experți și mass-media. Ne intensificăm ofensiva electrică cu un alt model: până la jumătatea deceniului vrem să oferim modelul 718 într-o formă complet electrică”, a declarat Oliver Blume, șeful Porsche AG.

Odată cu prezentarea rezultatelor pentru 2021 și a obiectivelor pentru următorii ani, oficialii Porsche au dezvăluit și că au discutat încă de anul trecut cu gigantul Apple Inc despre eventuale proiecte comune.

Conform lui Oliver Blume, Porsche și Apple cooperează strâns și că sunt „pe aceeași lungime de undă”, dar a adăugat că este prea devreme pentru a lua decizii cu privire la viitoare proiecte.

Același oficial Porsche a dezvăluit că există discuții despre intrarea mărcii în Formula 1, însă nu a fost luată încă o decizie în acest sens.

Publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung a scris la începutul acestui an că în consiliul de supraveghere al grupului Volkswagen se va decide dacă marca premium Audi și/sau cea sport premium Porsche se vor alătura Formula 1.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code