NEWSNET

Economice

Preţurile producţiei în industria energetică au crescut cu aproape 75% în octombrie

Faţă de luna septembrie 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 6,3%.

Potrivit INS, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor industriale a înregistrat un salt de 8,69% în octombrie faţă de septembrie, respectiv de 32,42% în comparaţie cu luna octombrie a anului trecut.

Totodată, în ceea ce priveşte piaţa externă, majorările de preţuri au fost în octombrie de 2,06% faţă de septembrie şi de 17,47% faţă de octombrie 2020.

Pe marile grupe industriale, în octombrie anul curent faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele mai importante creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria energetică (+74,71%), industria bunurilor intermediare (+24,13%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,21%), industria bunurilor de capital (+8,91%) şi industria bunurilor de uz curent (+6,29%).

Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu 69,09%; industria extractivă (+60,32%); industria prelucrătoare (+18,24%) şi distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+7,52%).

Cea mai mică creştere a preţurilor în octombrie 2021 faţă de aceeaşi lună a anului anterior a fost înregistrată în activităţile de tipărire şi reproducere pe suporturi a înregistrărilor, de 1,38%.

The post Preţurile producţiei în industria energetică au crescut cu aproape 75% în octombrie appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code