NEWSNET

Economice

Preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 15,9% în august

În luna august 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 1,5% faţă de luna iulie 2021, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor industriale a înregistrat un salt de 1,5% în august faţă de iulie 2021, respectiv de 17,39% în comparaţie cu luna august a anului trecut.

De asemenea, în ceea ce priveşte piaţa externă, majorările de preţuri au fost de 1,49% (faţă de iulie 2021) şi de 13,36% (faţă de august 2020).

Pe marile grupe industriale, în august 2021 faţă de august 2020, cele mai importante creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria energetică (+35,54%), industria bunurilor intermediare (+19,38%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+8,09%), industria bunurilor de uz curent (+5,57%) şi industria bunurilor de capital (+5,25%).

Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în: industria prelucrătoare, cu 13,52%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+30,22%) şi distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (6,79%).

La polul opus se află activităţi de servicii anexe extracţiei, care a consemnat o scădere de 6,13%, în august 2021, faţă de aceeaşi lună din anul anterior.

The post Preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 15,9% în august appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code