Economice

Rafila: 50.000 de cutii de Molnupiravir vor ajunge luni în România. Centrele de testare COVID-19 din București vor funcționa doar în weekend

„Luni va sosi în România o cantitate de 50.000 de cutii de medicament inovativ antiviral – Molnupiravir. Am reuşit să facem acest lucru. Din păcate, cu cei de la Pfizer nu am reuşit, ne-au pus nişte condiţii comerciale şi un contract tipic din Statele Unite, care e foarte greu adoptat în România. Vă dau un singur exemplu, care cred că ar crea foarte multe rezerve, în primul rând pacienţilor: crearea unui fond naţional care să despăgubească eventualele victime ale administrării acestui tratament. Vă daţi seama că o astfel de chestiune nu avem cum să facem şi e foarte de greu de instrumentalizat, mai ales că nu sunt precizări legate de dimensiunea acestui fond”, a afirmat Rafila joi, înaintea şedinţei de guvern.

Miercuri, ministrul Rafila preciza că a încheiat contractul şi a stabilit ultimele detalii privind livrarea acestui produs.

„Am încheiat contractul, am semnat şi am stabilit ultimele detalii privind livrarea primului dintre cele două produse inovative, Molnupiravir, mă refer la cel care se administrează pacienţilor cu risc crescut, simptomatici, în centrele de evaluare sau în spitale”, spunea ministrul.

El arăta că acest lucru va avea un impact favorabil în ceea ce priveşte scăderea presiunii pe secţiile de terapie intensivă.

Rafila a mai declarat că, începând de săptămâna viitoare, centrele de recoltare a probelor pentru testele COVID-19 din Bucureşti vor funcţiona doar în weekend, menţionând că în timpul săptămânii testarea se poate face în cabinetele medicilor de familie.

„O să extindem în weekend centrele de recoltare a probelor pe care le-am început în Bucureşti în weekendul trecut, o să extindem la nivelul întregii ţări, încât pacienţii, în weekend, când nu au medici de familie, să se poată duce la spital, unde să li se preleveze probe. E vorba doar de pacienţii simptomatici care se înscriu pe platforma Direcţiilor de Sănătate Publică”, a afirmat Rafila înaintea şedinţei de guvern.

El a precizat că la Bucureşti s-a ajuns deja la circa 4.000 de probe pe zi, menţionând că centrele vor funcţiona doar în weekend.

„Lucrurile au mers bine la Bucureşti, chiar dacă au fost anumite aglomeraţii, poate temporare sau oameni care voiau să plece în vacanţă şi voiau să-şi facă test la DSP. Eu înţeleg că toată lumea vrea să meargă gratis în vacanţă, dar era un abuz care, din păcate, a fost speculat de unele posturi de televiziune. La Bucureşti, deja am ajuns la circa 4.000 de probe pe zi care s-au recoltat în aceste centre, iar ele vor funcţiona, începând de săptămâna viitoare, doar în weekend. În timpul săptămânii avem cabinetele, cele patru mii de cabinete aproape de medici de familie, care pot să facă testarea fără niciun fel de problemă”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code