Economice

Raiffeisen Bank International studiază o posibilă ieşire din Rusia

Ar fi o schimbare radicală, Raiffeisen fiind prezentă pe piaţa din Rusia încă de la colapsul URSS, iar anul trecut subsidiara sa rusească a contribuit cu aproape o treime la profitul net de 1,5 miliarde de euro realizat de grupul austriac. Divizia din Rusia a RBI este a 10 cea mai mare bancă din această ţară, cu active de 11,96 miliarde de euro.

Şi UniCredit face o revizuire urgentă a afacerii sale din Rusia şi ar putea decide să părăsească ţara, în urma invadării Ucrainei de către ruşi, a anunţat marţi Andrea Orcel, directorul general al celui de-al doilea grup bancar italian.

În urma invadării Ucrainei de către Rusia în 24 februarie, băncile cu operaţiuni pe piaţa rusă sunt sub presiune deoarece investitorii sunt îngrijoraţi de deprecierile de active, de perturbări ale afacerilor şi de o creştere mai lentă.

„Această situaţie fără precedent a determinat RBI să-şi reconsidere poziţia în Rusia. Prin urmare, evaluăm toate opţiunile strategice pentru viitorul Raiffeisenbank Rusia, inclusiv o ieşire gestionată în mod corespunzător a Raiffeisenbank din Russia”, a afirmat directorul general al RBI, Johann Strobl.

Rezultatele anuale publicate de RBI arată că grupul are o expunere de 1,6 miliarde de euro pe Rusia şi una de 170 de milioane de euro pe Ucraina. Clienţii din Rusia reprezintă 11,5% din portofoliul total de împrumuturi al Raiffeisen în timp ce Ucraina reprezintă 2,2%.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code