Economice

România a avut cea mai mică creştere a producţiei industriale din UE, în februarie

Conform acestor date, producţia industrială a crescut cu 2% în zona euro şi cu 3% în UE, în ritm anual. Statele membre cu cel mai puternic ritm de creştere a producţiei industriale au fost Lituania (20,4%), Polonia (17,8%) şi Bulgaria (14,4%). În România, producţia industrială a crescut cu 0,6% în luna februarie, după un avans de 0,8% în luna ianuarie, scrie Agerpres.

Creşterea producţiei industriale în UE s-a datorat în special unei creşteri de 9,6% a producţiei de bunuri de folosinţă imediată, în timp ce producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a crescut cu 6,3% şi producţia de energie a crescut cu 4,6%.

În luna februarie 2022 comparativ cu luna ianuarie 2022, producţia industrială a crescut cu 0,7% în zona euro şi cu 0,6% în Uniunea Europeană. Statele membre cu cel mai puternic ritm de creştere a producţiei industriale au fost Italia (4%), Croaţia (2,7%) şi Irlanda (2,4%). În România, producţia industrială a scăzut cu 1% de la o lună la alta, după ce în ianuarie a crescut cu 1,8%.

Creşterea producţiei industriale în UE s-a datorat în special unui avans de 2,4% al producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată, în timp ce producţia de bunuri de folosinţă imediată a crescut cu 1,7%.

Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că, în luna februarie 2022, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 3,9%. Producţia industrială, serie ajustată, a fost mai mică cu 1%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 0,6%. Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 1%.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code