NEWSNET

Economice

Românii au economii de 40 de milioane de euro în Revolut. Primele credite vin în trim I 2022 – Gabriela Simion, Head of Revolut România

Vrei să pleci în vacanţă cu prietenii sau să organizezi un team building sau pur şi simplu vrei să investeşti în metale, criptomonede sau pur şi simplu să ai o rezervă de bani la îndemână? Revolut te ajută prin acele puşculiţe/seifuri digitale pe care posesorul de card Revolut şi le poate crea/personaliza (se pot crea conturi de economii comune ale doi-trei utilizatori cu unul sau mai mulţi administratori) direct din aplicaţie.

Gabriela Simion, Head of lending Revolut, precizează pentru Economica.net că, “De la lansarea pe piața locală, în 2018, clienții noștri au economisit pentru 40 milioane de euro în circa 570.000 de pușculițe digitale. Suma medie economisită este undeva la 154 euro, care ne situează sub mediile de pe alte piețe europene, dar trendul a fost pozitiv de la un an la altul. Italienii, de exemplu, au economisit în medie 324 de euro de persoană, francezii 386 de euro, suedezii 349 de euro și spaniolii 479 de euro – aproape la fel de mult ca utilizatorii Revolut din Germania, care au pus deoparte, în medie, 480 de euro”.

Economiile se acumulează fie din diferența rezultată la rotunjirea sumelor tranzacționate, fie din banii puși deoparte periodic de utilizatori, fie din sumele plasate în diversele instrumente de investiții direct din aplicație (plasamente în metale prețioase sau criptomonede). În cazul utilizatorilor funcționalității Sejururi, și sumele economisite prin rezervările realizate cu această funcționalitate (7,5% din valoarea cazării pentru utilizatorii Standard și Plus și 10% pentru utilizatorii Premium și Metal) se pot transforma în fonduri economisite.

“Seifurile (Vaults) reprezintă funcționalitatea cea mai la îndemână de a economisi pentru diverse obiective (vacanțe, achiziții mai costisitoare etc.). Iar unul dintre beneficii este acela că aceste Seifuri pot fi și de grup, se pot crea pentru a strânge bani, de exemplu, pentru un city-break cu prietenii, pentru un proiect în familie, pentru o ieșire cu echipa. Euro este moneda preferată de utilizatorii români, pentru a-și păstra economiile, cu 41% din suma totală economisită în această perioadă, urmată de leu (36%) și dolar (10,2%)”, a declarat Gabriela Simion.

Seifurile Revolut nu sunt purtătoare de dobândă. 

Credite exclusiv online de la acordare până la rambursare. Sunt vizate doar creditele de consum, nu ipotecarele sau cardurile de credit

“Ținând cont de contextul general și de alte proiecte pe care le avem în derulare, estimăm că în trimestrul I 2022 vom veni cu vești și în acest domeniu”, a declarat Gabriela Simion. Şefa Revolut precizează că va fi vorba doar de credite de consum, în această perioada, banca nevizând încă împrumuturile ipotecare sau cardurile de credit.

Totuşi, diferenţa dintre creditele Revolut şi cele tradiţionale va fi dată de faptul că ele vor fi obţinute exclusiv online, iar “fluxul de aprobare, derulare, plăţi rate, plăţi anticipate, administrarea contului de credit şi închiderea acestuia se va face excluxiv online”, arată Simion.

România este una dintre piețele top 3 după numărul de clienți Revolut, iar Bucureştiul este pe locul doi în topul global al capitalelor  cu un număr important de utilizatori Revolut – 390.000.

“Dacă ne uităm la evoluția numărului de utilizatori, acesta a crescut constant atât în perioada ianuarie – octombrie 2021 și avem ca țintă 1,5 milioane de clienți activi la finalul anului. În ceea ce privește numărul de tranzacții și sumele tranzacționate, acestea au fost în creștere față de aceeași perioadă a anului anterior. Tranzacțiile efectuate fără cardul fizic (plăți online, cu smartphone-ul) au crescut, ca număr, cu 86%, iar ca sumele tranzacționate – cu 83%. În privința plăților cu cardul fizic, observam o crestere de  cca 50%, atât ca număr de tranzactii, cât și ca sumă, preponderent vara. În restul anului, balanța înclină mai mult spre plățile online și contactless”, aratră Gabriela Simion.

Numărul cardurilor Revolut emise în 2021 a crescut cu 190%, iar media lunară a tranzacţiilor este de 14 pentru fiecare client

În prezent în România din 2018, Revolut pune la dispoziția utilizatorilor 4 planuri financiare (unul gratuit și trei plătite), cu carduri asociate, după cum urmează: Standard (gratuit), Plus (14,99 RON / lună), Premium (29,99 RON / lună) și Metal (54,99 RON / lună). Din noiembrie 2021, clienții care au optat pentru unul dintre planurile cu abonament anual își pot personaliza cardurile, direct din aplicație. De asemenea, trecerea de la un plan standard la unul plătit, pentru mai multe funcționalități și avantaje, se poate face direct din aplicație.

Oricare dintre cele 4 servicii oferă conturi gratuite în 30 de valute inclusiv IBAN în RON. Utilizatorii pot transfera bani instantaneu fără costuri sau comisioane către familiile lor, prieteni sau colegi, în timpul vacanțelor, pot cheltui în peste 150 de valute la rata interbancară și pot, de asemenea, să achite produse și servicii online, în siguranță, cu ajutorul cardurilor virtuale sau să plătească în magazin cu servicii de plată mobile rapide și convenabile precum Google Pay și Apple Pay.

Numărul de carduri emise de Revolut în primele 10 luni ale anului 2021 a crescut cu 190% față de aceeași perioadă a anului anterior. În plus, de la începutul anului până în noiembrie 2021, numărul planurilor plătite a crescut cu 83%. Dintre planurile plătite, Premium este preferat, cu aproximativ 56% din totalul conturilor cu abonament.

Un client Revolut a făcut, în primele zece luni ale anului, în medie, 14 tranzacții pe lună, fie că e vorba de tranzacții cu cardul fizic, contactless, cu telefonul mobil sau plăți online.

 

Carte de vizită Gabriela Simion

Gabriela Simion, Revolut Branch Head și Head of  Lending, s-a alăturat echipei Revolut România în martie 2021 și este responsabilă de dezvoltarea pe piața locală a serviciilor de banking ale super-aplicației financiare, incluzând lansarea ofertei de creditare. Este licențiată în economie și managementul afacerilor și absolventă a programului Executive MBA al KENNESAW State University – Coles College of Business, Atlanta-Georgia, USA Executive MBA în cadrul ASEBUSS România.

Gabriela are o experiență de peste 20 de ani în industria financiar-bancară, ocupând poziții manageriale de tip C-level în organizații multinaționale precum ABN AMRO, RBS, Citibank și BRD – Societe Generale. Și-a început cariera în banking la ABN AMRO, în 1999, în domeniul corporate și a continuat parcursul profesional preponderent în zona de retail banking, marketing și business development. Anterior preluării responsabilităților în cadrul Revolut România, Gabriela a fost Director General Adjunct la banca Intesa San Paolo.

The post Românii au economii de 40 de milioane de euro în Revolut. Primele credite vin în trim I 2022 – Gabriela Simion, Head of Revolut România appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 16 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code