Economice

Rusia plănuiește să desfășoare în câteva luni primele rachete cu capabilități nucleare Sarmat

Unitatea va avea sediul la Uzhur, în regiunea Krasnoiarsk, la circa 3.000 km est de Moscova, a spus Rogozin, potrivit TASS, într-un interviu pentru canalul TV Rossiia 24.

Armata rusă a efectuat miercuri un test reuşit cu noua sa rachetă balistică intercontinentală Sarmat, o armă de nouă generaţie cu rază lungă de acţiune despre care preşedintele Vladimir Putin a spus că este fără egal în lume şi îi va face pe inamicii Rusiei să ”reflecteze’.

”Este cu adevărat o armă unică care va consolida potenţialul militar al forţelor noastre armate, care va asigura securitatea Rusiei în faţa ameninţărilor externe şi care îi va face să reflecteze de două ori pe cei care încearcă să ameninţe ţara noastră cu o retorică dezlănţuită şi agresivă”, a afirmat Putin într-o declaraţie televizată după efectuarea testului.

”Noul complex are cele mai înalte performanţe tehnice şi tactice şi este capabil să depăşească toate mijloacele moderne de apărare antirachetă. Nu are echivalent în lume şi nici nu va avea mult timp de acum înainte”, a mai susţinut preşedintele rus.

Racheta a fost lansată de pe cosmodromul Pleseţk din nord-vestul Rusiei şi a lovit o ţintă la circa 6.000 de kilometri depărtare în peninsula Kamceatka.

Testarea acestei rachete, care poate fi echipată cu 10 sau chiar mai multe focoase nucleare, nu a fost o surpriză pentru Occident, dar ea a avut într-un moment de tensiuni geopolitice extreme după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sursa foto: Wikipedia

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code