Economice

Ruşii cărora le este ruşine de conflictul din Ucraina nu sunt ruşi adevăraţi – purtătorul de cuvânt al Kremlinului

„Unui rus adevărat nu îi este niciodată ruşine să fie rus”, a spus Peskov în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat despre sloganul „Mi-e ruşine să fiu rus!” pe care unii cetăţeni ruşi îl scandează atât în interiorul Federaţiei Ruse, cât şi în afara ei.

„Dacă cineva spune astfel de lucruri înseamnă că nu este pur şi simplu rus şi nu avem nicio pretenţie faţă de o astfel de persoană. Nu este cu noi”, a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de RIA Novosti.

Peskov a mai spus că sentimentele antiruseşti sunt periculos de ridicate în Occident şi a declarat că speră ca lideri occidentali să înceteze să mai alimenteze o astfel de rusofobie.

Deşi conform sondajelor comandate de autorităţi, majoritatea ruşilor susţin invazia Rusiei în Ucraina, sunt mulţi care denunţă „operaţiunea specială” a autorităţilor.

Grupul de monitorizare a protestelor OVD Info afirmă că 13.908 persoane au fost reţinute la manifestaţii împotriva războiului în Rusia de la declanşarea invaziei.

Solicitat să comenteze invazia Kremlinului în Ucraina de către o publicaţie de la Kiev, fostul magnat al petrolului, Mihail Hodorkovski, în prezent unul dintre criticii preşedintelui Vladimir Putin, a spus printre lacrimi: „Iertaţi-ne!”, conform Gordon.ua.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code