Economice

Salariaţii firmelor afectate direct sau indirect de războiul din Ucraina, trimişi în şomaj tehnic, vor primi indemnizaţie de 75% din salariul de bază

Guvernul a pregătit un proiect de OUG prin care acordă indemnizaţie de 75% din salariul de bază angajaţilor firmelor afectate direct sau indirect de războiul din Ucraina, trimişi de angajatori în şomaj tehnic.

Economica.net vă spune ce prevede proiectul de OUG, lansat miercuri în transparenţă decizională de Ministerul Muncii:

  • acordarea unei indemnizații de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021, angajaţilor care au contractele individuale de muncă suspendate temporar din iniţiativa angajatorilor. Sunt vizaţi de această măsură salariații angajatorilor afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă şi Belarus, precum şi salariaţii angajatorilor supuşi sancţiunilor internaţionale şi care au instituite măsuri restrictive în contextul războiului din Ucraina.

Măsura se va aplica începând cu data intrării în vigoare a acestui proiect de ordonanţă de urgență și până la data de 31 decembrie 2022, reiese din proiectul de act normativ consultat de Economica.net.

Indemnizația se acordă şi se calculează proporțional cu numărul de zile în care activitatea a fost întreruptă sau redusă temporar, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2022.
Indemnizația este supusă impozitării și plății contribuțiilor sociale obligatorii, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Calculul, reținerea și plata impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale de stat și a contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizează de către angajator din indemnizațiile încasate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, conform proiectului de OUG consultat de Economica.net.

Declararea impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale de stat și a contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizează de angajator prin depunerea declarației prevăzute la art. 147 alineatul (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare – formularul 112.
Termenul de plată și declarare a obligațiilor fiscale antemenţionate este data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se face plata din bugetul asigurărilor de șomaj.
Pentru indemnizația acordată salariaţilor care muncesc la firme afectate de războiul din Ucraina nu se datorează contribuție asiguratorie pentru muncă, se mai arată în proiectul de OUG consultat de Economica.net.

Context

Conflictul militar dintre Federația Rusă și Ucraina a generat efecte directe asupra activității unor angajatori din România, care aveau contractele comerciale cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, prin întreruperea fluxului de materii prime (import – export) și tranzitului pe toate căile de transport (pentru/dinspre Federația Rusă, Ucraina, Belarus), dar și efecte indirecte, prin perturbări pe lanțul de aprovizionare, de distribuție a materiilor prime sau de vânzare.

Printre industriile din România afectate de războiul din Ucraina se numără: industria metalurgică, industria auto, industria mobilei, industrii care afectează la rândul lor lanțurile valorice pe orizontală și generează efecte multiplicatoare pentru clienți şi furnizori.
În industria auto se estimează că pot fi afectate 5.000 de persoane, iar în industria mobilei a fost semnalat un posibil risc pentru 1.000 de persoane care pot fi afectate de războiul din Ucraina, însă acestora li se adaugă lanţurile valorice pe orizontală, clienți, furnizori, motiv pentru care se impune acordarea unor măsuri de protecție socială, spune guvernul în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code