Economice

Schimbare de trend în comerțul cu cereale românești. Balanța a devenit deficitară la porumb, iar importurile de grâu au crescut de 36 de ori

Cu exporturi totale  de grâu comun în creștere (plus 1,7% până la 11,1 milioane de tone), Europa continuă să suplimenteze cantitățile pe care Ucraina nu le mai poate furniza și să cucerească noi teritorii. România nu pare însă a mai beneficia de trend. Chiar dacă rămâne momentan al doilea cel mai mare exportator european de grâu, după Franța, decalajul față de lider se adâncește. În plus, cantitățile sunt net inferioare celor livrate în aceeași perioadă, anul trecut.

Mai exact, potrivit ultimelor date ale Comisiei Europene, România a exportat în primele 17 săptămâni ale acestui an comercial (01.07.2022- 23.10.2022) 1,5 milioane de tone de grâu comun, adică 14% din cele 11,1 milioane de tone exportate de UE în total. În schimb, livrările Franței au fost de peste 2,7 ori mai mari (peste 4,3 milioane de tone) față de cele ale României, iar Germania este doar cu un pas în spate, cu 262.000 de tone sub livrările locale.

Exporturi de grâu de 2,2 ori mai mici, importuri de 36 de ori mai mari

Diferențe mari apar însă comparativ cu anul trecut. În perioada iulie – octombrie  2021 (patru luni), România a exportat peste 3,58 de milioane de tone, de de 2,2 ori mai mult decât anul acesta, în timp ce exporturile francezilor au fost de 2,6 milioane de tone, cu 1,7 milioane de tone mai mici decât anul acesta. Exporturile Germaniei sunt similare cu cele de anul trecut.

Nu în ultimul rând, surpriza vine și din zona importurilor, România devenind în perioada analizată al doilea cel mai mare importator de grâu comun, după Estonia. Din datele Comisiei Europene, în primele 17 săptămâni ale acestui an comercial, 18,9% (371.589 de tone) din importurile de 1,9 milioane de tone ale Europei  au ajuns în România. Față de anul trecut, vorbim despre o creștere a cantităților aduse din afara granițelo UE de 36 de ori, de la 10.000 de tone de grâu, la 371.500.

Anul acesta, cele mai importante surse de import la nivelul UE au fost Ucraina (55,4% din total import), UK (16%) și Canada (8,5%).

Exporturile de porumb s-au prăbușit în întreaga UE. Avem deficit comercial cu statele non-UE

În ceea ce privește porumbul, cereala care ne-a plasat în ultimii ani în topul exportatorilor UE, datele Comisiei arată că 46% dintre exporturile UE (182.214 tone) au avut ca origine România. Volumele sunt însă de 7,7 ori mai mici decât anul trecut, în condițiile în care, în primele patru luni ale anului comercial 2021/2022 (iulie, august, septembrie și octombrie) România exportase deja peste 1,4 milioane de tone de porumb.

Trendul este însă același în întreg blocul UE care a livrat în anul acesta comercial, în total, doar 392.200 de tone față de 1,7 milioane de tone în perioada similară a anului trecut. Mare parte din porumbul european a ajuns în această perioadă în UK (26%), Elveția (19,8%) și Turcia (16,9%).

Importuri duble de porumb

Cât despre importuri, acestea au depășit exporturile, România raportând deficit comercial în relația cu piețele terțe. România a cumpărat din afara granițelor UE pese 417.000 de tone de porumb, cu peste 234.800 de tone mai mult decât a exportat.

De asemenea, chiar dacă au trecut doar 17 săptămâni de la debutul anului comercial 2022/2023, am importat deja mai mult decât tot anul 2021/2022, când datele Comisiei indică importuri de 277.177. Totodată, față de perioada similară a anului trecut, importurile au crescut cu 80%.

În total, UE a adus din afara granițelor sale 9 milioane de tone de porumb, cu 112% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Principalele țări de origine au fost  Brazilia, Ucraina și Serbia.

Citește și:

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 18 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code