Economice

Schimbările climatice costă Germania 6,6 miliarde de euro pe an – studiu

Din 2000 până în prezent, costul total a ajuns la 145 miliarde de euro, arată studiul publicat luni, pentru a coincide cu Dialogul Climatic Petersburg, un eveniment care se desfăşoară la Berlin, luni şi marţi. Reuniunea este menită să pregătească conferinţa ONU asupra climei COP27, ce va avea loc în noiembrie, în Egipt.

În 2021, inundaţiile din landurile Renania-Palatinat şi Renania de Nord-Westphalia au provocat pagube de peste 40 miliarde de euro, iar combinate cu efectelor verilor călduroase din 2018 şi 2019 au costat cea mai mare economie europeană 80 miliarde de euro.

În 2018 şi 2019, sectorul agricol şi cel forestier al Germaniei au suferit pagube de 25,6 miliarde de euro din cauza valurilor de căldură şi a secetei, pe lângă pagubele de nouă miliarde de euro cauzate de productivitatea mai redusă a angajaţilor din comerţ şi industrie.

Ministrul german al Mediului, Steffi Lemke, a declarat că datele studiului sunt îngrijorătoare. „Trebui şi vom investi acum mai mult în protejarea climei şi adaptarea la schimbările climatice, pentru a ne proteja mai bine populaţia”, a declarat Lemke.

Cu obiectivul de a deveni neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2045, Germania a accelerat eforturile de protejare a climei, adoptând reforme extinse în sectorul energetic, în industrie, transport şi agricultură.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 8 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code