Economice

Secretarul general ONU vizitează Ankara înainte de Moscova şi Kiev

„Secretarul general va călători la Ankara, Turcia, unde la 25 aprilie va fi primit de preşedintele Recep Tayyip Erdogan”, a informat ONU, conform AFP.

Antonio Guterres va merge la Moscova marţi, apoi la Kiev pentru a încerca să negocieze încetarea invaziei ruse care a făcut mii de morţi şi a strămutat peste 10 milioane de ucraineni de la 24 februarie.

Lupte violente continuă în estul ţării şi zeci de civili şi militari ucraineni rămân prinşi în capcană în portul asediat Mariupol, aproape şters de pe hartă de atacul rus.

Sâmbătă, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a criticat decizia lui Antonio Guterres de a se deplasa mai întâi la Moscova şi abia apoi la Kiev, declarând că „nu există nicio dreptate şi nicio logică în această ordine”.

„Războiul este în Ucraina, nu există cadavre pe străzile Moscovei. Ar fi logic să meargă mai întâi în Ucraina, să vadă oamenii de acolo, consecinţele ocupaţiei”, a declarat Volodimir Zelenski.

Turcia a încercat să pună capăt conflictului găzduind reuniuni între negociatorii ruşi şi ucraineni la Istanbul şi o alta între miniştrii de externe ai celor două ţări la Antalya.

Ankara încearcă în prezent să organizeze un summit la Istanbul între Volodimir Zelenski şi omologul său rus, Vladimir Putin, deşi oficialii turci admit că perspectivele unor astfel de discuţii rămân în prezent slabe.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code