NEWSNET

Economice

Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu proteste dacă nu se modifică decizia privind testarea elevilor

„Colegiul Naţional al Liderilor FSLI şi Colegiul Liderilor al FSE Spiru Haret au hotărât ca, în situaţia în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucţiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a elevilor în unităţile de învăţământ, astfel încât testarea elevilor să nu se realizeze de către salariaţii unităţilor de învăţământ ci, cu prioritate de către părinţi/reprezentanţii legali ai acestora, luni, 22 noiembrie 2021, începând cu orele 13:00, membrii noştri de sindicat vor picheta sediile prefecturilor judeţene şi ale Ministerului Sănătăţii/Guvernului României. În plus, în condiţiile în care nu se renunţă la această decizie, colegii vor aplica ad litteram – pas cu pas – Instrucţiunea, ceea ce înseamnă că procesul de predare-învăţare-evaluare va fi afectat grav din cauza acestei testări”, se arată într-un comunicat comun al celor două federaţii sindicale.

Reprezentanţii organizaţiilor subliniază că în ultima perioadă deciziile importante care vizează funcţionarea sistemului de învăţământ au fost luate în total dispreţ faţă de salariaţii din acest important domeniu de activitate şi faţă de elevi.

Potrivit sindicaliştilor, decizia de a condiţiona deschiderea unităţilor de învăţământ exclusiv de rata de vaccinare de 60% a salariaţilor, fără a se ţine cont de faptul că un asemenea procent nu a fost reglementat/implementat în legislaţia actuală, a generat discriminare între angajaţii din învăţământ şi restul societăţii şi, totodată, a avut efectul opus celui urmărit prin instituirea vacanţei de două săptămâni, deoarece a condus la nedeschiderea fizică a unităţilor de învăţământ situate în zone cu rată de incidenţă a cazurilor de Covid 19 foarte mică, sau chiar 0, cele mai multe fiind chiar în mediul rural.

Pe de altă parte, aceştia arată că transferarea în responsabilitatea personalului unităţilor de învăţământ a obligaţiei de a realiza testarea elevilor a fost realizată fără a se avea în vedere că asemenea atribuţii nu sunt prevăzute în fişa postului niciunui salariat din învăţământ, fără a se asigura echipamente de protecţie absolut necesare şi fără a se ţine cont că această testare afectează grav procesul instructiv – educativ, având în vedere intervalul de timp necesar pentru aplicarea acestei proceduri tuturor elevilor dintr-o unitate.

„Declaraţiile publice ale domnului Cseke Attila-Zoltan, ministrul Sănătăţii, din data de 17.11.2021, conform cărora testele de salivă nu sunt un act medical şi este în responsabilitatea Ministerului Educaţiei de a decide cum se face aplicarea acestor teste, sunt contrazise de conţinutul Instrucţiunii nr. CAZ/3811/12.11.2021, care este aplicabilă. Acuzaţiile domnului ministru Cseke Attila-Zoltan, referitoare la fuga de răspundere a „pedagogilor”, ne determină să îi reamintim acestuia că, în ultimii ani, Guvernul României a fugit de răspunderea care îi revedea, conform Legii cadru de salarizare, faţă de personalul didactic, amânând acordarea majorărilor salariale prevăzute de lege”, se mai arată în documentul citat.

Sindicaliştii din Educaţie au precizat că încă înainte de semnarea Instrucţiunii au atras atenţia că testarea nu se poate realiza la nivelul unităţilor de învăţământ – în forma propusă – deoarece va afecta semnificativ desfăşurarea procesului instructiv- educativ.

„Toate aceste măsuri au fost dispuse cu ignorarea reprezentanţilor salariaţilor, părinţilor şi elevilor! De asemenea, ele nu au făcut decât să creeze o prăpastie între vaccinaţi şi nevaccinaţi, respectiv părinţi, elevi, pe de o parte, şi angajaţii din învăţământ, pe de altă parte. În calitate de reprezentanţi ai salariaţilor din învăţământul preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au atenţionat Ministerul Sănătăţii, încă din data de 10 noiembrie 2021, că testele rapide antigen din salivă nu pot fi administrate elevilor de către salariaţii din învăţământ, fără ca aceştia să fie supuşi riscului de contaminare, iar instrucţiunea emisă a ignorat total realităţile din unităţile de învăţământ şi creează premisele răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, nu pe cele ale combaterii acesteia”, menţionează sursa.

The post Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu proteste dacă nu se modifică decizia privind testarea elevilor appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code