Economice

Soluția Guvernului împotriva degradării drumurilor: Sancționarea firmelor în solidar cu șoferii vehiculelor ce transporta marfă peste limita admisă

„Drumurile publice din România reprezintă o componentă principală a sistemului naţional de transport şi constituie obiectul exclusiv al proprietăţii publice. În prezent, principalul factor de degradare al drumurilor și al lucrărilor de artă îl constituie circulația vehiculelor cu depășiri ale maselor maxime admise. Dintre acestea, cel mai mare impact îl au vehiculele care transportă mărfuri în vrac, ca de exemplu produse de balastieră, cereale”, se arată în documentul menționat.

Drept urmare, este necesară limitarea circulației acestor vehicule, spun autorii proiectului. Pe de altă parte, la ora actuală aproximativ 40% din rețeaua de drumuri naționale este încadrată din punct de vedere al capacității portante ca drumuri modernizate (M), pentru care masele maxime admise pe axe sunt mai mici decât limitele prevăzute de Directiva nr. 96/53/CE, fapt ce ar obliga operatorii economici să circule cu vehiculele încărcate sub masa maximă admisă, având drept consecință creșterea nejustificată a costurilor de transport, mai spun aceștia.

Potrivit lor, prezentul proiect de act normativ are în vedere limitarea posibilității autorizării circulației vehiculelor care transportă mărfuri în vrac, dar permite circulația cu respectarea maselor maxime admise pe drumurile încadrate din punct de vedere al capacității portante ca drumuri modernizate (M).

„Totodată, în urma controalelor efectuate s-a constatat că valoarea sancțiunilor aplicate pentru refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire, precum și pentru sustragerea de la control nu sunt descurajante. Astfel, se consideră că sancțiunea trebuie să se aplice solidar atât persoanei fizice sau juridice care efectuează transportul, cât și conducătorului auto. Solicităm acest lucru, deoarece realitatea a dovedit că decizia conducătorului auto de a refuza cântărirea vehiculul/ansamblului de vehicule este luată în urma consultării șefilor ierarhici (Ex: administrator/manager de transport). Mai mult, din punct de vedere juridic conducătorul auto este prepusul întreprinderii deci este sub coordonarea și controlul acesteia”, mai spun autorii proiectului.

Ei adaugă că pentru a descuraja refuzul de a supune vehiculul/ansamblul de vehicule verificării prin cântărire, se propune aplicarea unor măsuri, atunci când răspunderea este a întreprinderii, respectiv măsuri administrative cum ar fi suspendarea unei copii conforme a licenței comunitare/certificatului de transport în cont propriu pentru o perioadă de 30 de zile, de la data constatării contravenției.

„Prezenta ordonanță privește un interes public general, deoarece implementarea măsurilor propuse va conduce la protejarea infrastructurii rutiere de efectul distructiv al circulației vehiculelor rutiere cu depășirea maselor totale maxime admise”, se explică în documentul citat.

The post Soluția Guvernului împotriva degradării drumurilor: Sancționarea firmelor în solidar cu șoferii vehiculelor ce transporta marfă peste limita admisă appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code