NEWSNET

Economice

Statele Unite au inclus Croația în programul Visa Waiver

Secretarul pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în coordonare cu secretarul de stat, Antony Blinken, a desemnat Croaţia ca nou participant în Programul Visa Waiver (VWP), se arată în comunicatul postat de site-ul DHS.

Cu începere cel târziu de la 1 decembrie, Sistemul Electronic pentru Autorizarea Călătoriilor (ESTA) va fi actualizat spre a le permite cetăţenilor croaţi să aplice pentru a călători în Statele Unite pentru turism sau afaceri pentru o durată de până la 90 de zile fără a obţine viză, precizează comunicatul.

‘Desemnarea astăzi a Croaţiei ca nou participant în Programul Visa Waiver este o recunoaştere importantă a intereselor economice şi de securitate comune ale ţărilor noastre’, a afirmat Alejandro Mayorkas, citat în comunicatul DHS.

‘Felicit Croaţia pentru că devine al 40-lea membru al VWP după ce a întrunit cerinţe stricte, şi sunt nerăbdător să continuăm cooperarea strânsă asupra priorităţilor cheie’, a adăugat responsabilul american.

La Zagreb, premierul croat Andrej Plenkovic a salutat decizia Statelor Unite, subliniind că aceasta va întări şi mai mult legăturile dintre cele două ţări, a relatat agenţia croată HINA.

Cetăţenii croaţi vor beneficia cel mai mult de pe urma acestei decizii, a transmis el pe Twitter, amintind că ridicarea obligativităţii vizelor pentru SUA a fost una din priorităţile de politică externă ale guvernului său.

The post Statele Unite au inclus Croația în programul Visa Waiver appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code