Economice

Statul și-a asumat să vândă cel puțin 20% din CE Oltenia până în 2026

Informația, o premieră pentru noi, apare în comunicatul Comisiei Europene referitor la aprobarea ajutorului de restructurare al companiei, în valoare de 2,66 miliarde de euro.

“Comisia a constatat că ajutorul este adecvat, deoarece abordează atât problemele de lichiditate ale societății, cât și pe cele legate de solvabilitate. În special, Comisia a constatat că România va fi remunerată în mod corespunzător pentru ajutor. În acest sens, remunerația statului va fi realizată prin câștiguri nete pozitive preconizate, care vor face să crească valoarea participației publice în CE Oltenia, și prin cesionarea până în 2026 a cel puțin 20 % din acțiunile deținute de stat, astfel cum se prevede în planul de restructurare”, arată Comisia.

Vedeți aici integral cominicatul Comisiei cu aprobarea ajutorului de restructurare:

Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din România, cu o capacitate instalată de circa 3.000 MW, în patru termocentrale, Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova 2, alimentate cu lignit extras din carierele de suprafață din Oltenia.

În 2020, compania a înregistrat pierderi de peste 900 de milioane de lei, anul respectiv fiind al treilea an cu minus, în condițiile în care compania trebuie să plătească certificate de emisii care s-au scumpit încontinuu, pentru a putea produce energie electrică.

Planul de restructurare al companiei presupune închiderea etapizată a majorității grupurilor pe cărbune, construirea a două centrale mari pe gaze, la Turceni și Ișalnița, și a unor parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 735 MW.

Compania intenționează să se asocieze cu investitori interesați pentru dezvoltarea acestor proiecte, care fac parte din planul de restructurare-decarbonare trimis Comisiei Europene. Pentru fiecare proiect, CEO vine cu aport în natură la SPV umând ca investitorii interesați să vină cu aport în numerar pentru finanțarea construcției capacităților energetice noi.

 

The post Statul și-a asumat să vândă cel puțin 20% din CE Oltenia până în 2026 appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code