Economice

STB a primit ofertă de la Voestalpine pentru șine de tramvai de 2,25 milioane de euro

Licitația STB a fost lansată pe 18 septembrie 2022, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost 25 octombrie.

La finalul lunii septembrie, primarul general Nicușor Dan a anunțat că va fi lansată în SEAP licitația pentru reabilitarea a 50 de km de infrastructură de tramvai pe care circulă mai multe linii cu un flux mare de călători. Potrivit lui, este cea mai mare investiție realizată vreodată de Primăria Capitalei, cu o valoare de 500 de milioane de euro.

„Invit companiile româneşti şi internaţionale să se înscrie la această procedură de achiziție. Întrucât este o licitație importantă, la care ne dorim să avem cât mai mulți participanți, am transmis informația către camerele de comerţ și către ataşaţii comerciali ai ambasadelor. În ceea ce privește sursa de finanțare a proiectului, vom aplica pentru 300 de milioane de euro din fonduri nerambursabile la Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Pentru restul de 200 de milioane de euro, analizăm posibilitatea contractării unor împrumuturi și atragerii de fonduri din partea instituţiilor financiare internaţionale”, a explicat atunci edilul – șef.

Licitația va fi împărțită în 16 loturi, pentru 15 dintre acestea vor fi achiziționate serviciile de proiectare și execuție, iar pentru lotul 16 doar serviciile de execuție, întrucât proiectul tehnic a fost realizat.

Liniile de tramvai a căror infrastructură va fi reabilitată leagă zone importante importante ale orașului și se află pe artere intens circulate precum: Bd. Th. Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Bd. Pache Protopopescu, Bd. Barbu Văcărescu, Bd. Bucureștii Noi, Galea Griviței, Bd. Ion Mihalache, Bd. Chișinău, etc.

În prezent, Bucureștiul are o reţea deja modernizată de 90 de kilometri. Prin reabilitarea celor 50 de km, toată infrastructura de tramvai a orașului va fi complet modernizată în doi ani, potrivit PMB.

CITEȘTE ȘI

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code