Economice

Stoltenberg: NATO trebuie să crească producţia de arme în 2023

„De exemplu, pentru artilerie avem nevoie de o enormă cantitate de muniţie, avem nevoie de piese de schimb”, a declarat şeful alianţei militare de 30 de ţări pentru BBC. „Trebuie să accelerăm producţia şi este exact ceea ce fac aliaţii”, a adăugat el.

Mentenanţa sistemelor de arme livrate deja Ucrainei este cel puţin la fel de importantă ca dezbaterea privind furnizarea de noi arme, a spus Stoltenberg.

NATO trebuie să fie pregătită să sprijine Ucraina pe termen lung. „Ceea ce am văzut este că Rusia nu dă semne că renunţă la scopul său general de a prelua controlul asupra Ucrainei. Forţele ucrainene au avut prim-planul timp de mai multe luni, dar ştim de asemenea că Rusia a mobilizat multe forţe, multe dintre ele sunt instruite acum”, a mai spus Stoltenberg.

„Totul indică faptul că sunt gata să continue războiul şi potenţial să încerce să lanseze o nouă ofensivă”, a adăugat secretarul general al NATO.

Este probabil ca acest război să se încheie la masa negocierilor, dar crucială pentru rezultatul unor asemenea convorbiri este puterea Ucrainei pe câmpul de luptă, a subliniat el.

Depinde de conducerea de la Kiev să decidă în ce termeni se va aşeza la masa de negociere, a mai spus Stoltenberg.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 43 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code