NEWSNET

Economice

SUA – Atentat cu mai mulţi morţi şi peste 20 de răniţi în Wisconsin. Un automobil a intrat intenţionat într-o mulţime adunată la o paradă de Crăciun

Sunt „mai mulţi morţi”, a indicat şeful poliţiei, Dan Thompson, în cursul unei conferinţe de presă, fără a preciza numărul lor. Responsabili locali au indicat la rândul lor că 11 adulţi şi 12 copii au fost transportaţi la spital, scrie Agerpres.

„Parada de Crăciun de la Waukesha era în desfăşurare când un SUV roşu a doborât barierele din partea de vest şi s-a îndreptat spre Main Street (strada principală)”, a explicat el.

„Maşina a lovit peste 20 de persoane, printre care copii, şi au fost răniţi în urma acestui incident”, a spus Dan Thompson.

Poliţia din Waukesha a găsit un vehicul suspect. O anchetă este în desfăşurare”, a mai spus el, adăugând că autorităţile au identificat o persoană în cadrul acestei anchete.

Angelito Tenorio, candidat pentru postul de trezorier al statului şi prezent la faţa locului, a povestit pentru Milwaukee Journal Sentinel că a văzut un vehicul de tip SUV angajându-se cu viteză maximă pe artera unde avea loc parada. „Apoi, am auzit un lovitură puternică şi ţipetele asurzitoare ale persoanelor lovite de vehicul”, a spus el.

The post SUA – Atentat cu mai mulţi morţi şi peste 20 de răniţi în Wisconsin. Un automobil a intrat intenţionat într-o mulţime adunată la o paradă de Crăciun appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code