NEWSNET

Economice

SUA susţin că există „probe” că Rusia a făcut planuri pentru o agresiune împotriva Ucrainei

„Suntem profund preocupaţi de probele că Rusia a făcut planuri pentru acţiuni agresive semnificative împotriva Ucrainei, planuri care includ eforturi în vederea destabilizării Ucrainei din interior, precum şi operaţiuni militare la scară mare”, a declarat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, cu prilejul unei reuniuni a NATO de la Riga.

El a acuzat Moscova că reuneşte „zeci de mii de soldaţi suplimentari” în apropiere de frontieră.

„Nu ştim dacă preşedintele Putin a luat o decizie privind invazia. Ştim că el este pe cale să desfăşoare capacitatea de a face acest lucru rapid, dacă ia decizia”, a precizat Blinken.

Şeful diplomaţiei americane a insistat asupra faptului că „diplomaţia este singurul mod responsabil de a rezolva această criză potenţială”, în perspectiva unei întâlniri cu omologul său rus Serghei Lavrov în Suedia, joi.

El a avertizat totuşi că orice agresiune din partea Moscovei va avea „consecinţe profunde şi durabile”.

„Am transmis cu claritate Kremlinului că vom riposta, în special printr-o serie de măsuri economice cu impact ridicat pe care ne-am reţinut să le utilizăm în trecut”, a avertizat Blinken.

Înaltul diplomat american a subliniat, de asemenea, că aliaţii NATO „veghează ca Ucraina să aibă mijloace de a se apăra”.

Alianţa „va examina ce trebuie să facă în cazul unei noi agresiuni ruse, pentru a-şi întări propriile apărări”, în cadrul unei consolidări a forţelor din flancul său estic.

Moscova, care a anexat Crimeea în 2014 şi este acuzată că-i susţine pe separatiştii angrenaţi într-un conflict cu Kievul, a negat cu fermitate că pregăteşte un atac şi reproşează NATO că alimentează tensiunile.

Miercuri, Moscova a acuzat Ucraina că a trimis zeci de mii de militari în estul ţării, în contextul în care se amplifică îngrijorarea privind o posibilă escaladare de conflictului.

Tot miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a pronunţat în favoarea unor negocieri directe cu Moscova.

The post SUA susţin că există „probe” că Rusia a făcut planuri pentru o agresiune împotriva Ucrainei appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 1 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code