Mihaela Ciochină, judecătorul numit de Klaus Iohannis la Curtea Constituţională, a fost consilierul preşedintelui la Departamentul Constituţional Legislativ din anul 2015. Mihaela Ciochină are 55 de ani şi a fost numită Consilier Prezidenţial la data de 14 ianuarie 2015. Ea a absolvit Facultarea de Drept, la Universitatea din Bucureşti, cu specializare în relaţii internaţionale, în […]
Etichetă: numit?
Vladimir Putin a numit un nou comandant care să preia conducerea invaziei în Ucraina
Oficialii au declarat pentru CNN că generalul Alexander Dvornikov, comandantul Districtului Militar de Sud al Rusiei, a fost numit comandant de teatru al campaniei militare ruseşti din Ucraina. Un nou comandant de teatru cu o experienţă de luptă vastă ar putea aduce un nivel de coordonare la un asalt care acum se aşteaptă să se […]
Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin „criminal de război”. Reacțiile de la Kremlin au apărut neîntârziat
Președintele american Joe Biden l-a numit pentru prima dată pe președintele rus Vladimir Putin „criminal de război”. Până acum, administrația SUA a evitat să folosească acest termen, inclusiv atunci când Biden a fost întrebat direct. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a numit „retorică inacceptabilă și de neiertat” cuvintele președintelui american Joe Biden. […]
Bărbatul transgender care a născut este nemulțumit că personalul medical l-a numit „mamă”
„Nu toate femeile care nasc sunt mame”, transmite un bărbat transgender personalului medical. Kaspar-Williams și-a dat seama că e bărbat în 2011 și a început să facă tranziția în 2014. „Nu există o bucurie mai mare decât să pot spune că sunt un tată care și-a creat propriul copil”, spune el. „Nu toate femeile care […]
George Simion, revoltat că a fost numit heterosexual: „Nu mai minți, porcule”
Co-președintele AUR, George Simion, a fost numit heterosexual – în mod ironic – de un tânăr glumeț, pe pagina personală de Facebook. Simion publicase o poză de la slujba de duminică din localitatea Amara, cu o descriere în care lansa acuze la guvernul Ciucă și deplângea situația locuitorilor care nu ar fi primit niciun ban. […]
Un tată și-a numit copilul ABCDEF GHIJK în onoarea pasiunii sale pentru rebusuri
Băiatul a fost tachinat și hărțuit la școală din cauza numelui său ciudat. Deși în documentele oficiale numele său este în continuare ABCDEF GHIJK, el se prezintă ca Adef. Acum în vârstă de 12 ani, Adef și-a acceptat numele și chiar se bucură de atenția pe care o primește. Un băiețel indonezian de 12 ani […]
Raed Arafat, întrebat dacă își dă demisia după căderea Guvernului: „Sunt numit de primul-ministru”
Şeful DSU, Raed Arafat, spune, după căderea Guvernului, că îşi face treaba până când este în poziţia de secretar de stat. Raed Arafat a fost întrebat, miercuri seară, dacă după demiterea Guvernului s-a gândit vreo clipă să îşi dea demisia. „Eu sunt secretar de stat. Sunt numit de primul-ministru. Primul-ministru când consideră poate să mă […]
Oamenii de știință au descoperit alte efecte ale schimbărilor climatice. Fenomenul este numit „Strălucirea Pământului”
Oamenii de ştiinţă de la Big Bear Solar Observatory din sudul Californiei au studiat modul în care fluctuează strălucirea Pământului începând din 1998. Cercetarea se bazează pe observaţii de două decenii ale unui fenomen numit „strălucirea Pământului”. Diferite caracteristici ale Pământului reflectă cantităţi diferite de lumină: oceanele foarte puţin, iar pământul de aproximativ două ori […]