Economice

Testarea săptămânală a tuturor angajaţilor din infrastructurile critice – propunere CNSU

CNSU a adoptat în şedinţa de miercuri propunerea privind prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul ţării, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 ianuarie, scrie Agerpres.

„Se propune ca, pentru preîntâmpinarea afectării activităţii autorităţilor/operatorilor economici deţinători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaţilor, desfăşurarea activităţii în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măşti cu un grad mai ridicat de protecţie (FFP2) în zonele aglomerate”, prevede documentul.

Totodată, CNSU propune menţinerea obligaţiei de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi, iar acolo unde specificul activităţii nu permite telemuncă sau muncă la domiciliu programul de lucru să se desfăşoare decalat cu începere de la orele 07.30 a.m., respectiv 10.00 a.m. sau în schimburi.

Măsurile propuse în hotărârea CNSU produc efecte doar în situaţia aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administraţiei publice centrale.

The post Testarea săptămânală a tuturor angajaţilor din infrastructurile critice – propunere CNSU appeared first on Economica.net.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code