Economice

Toți consumatorii casnici de gaze vor plăti un preț de cel mult 0,31 lei/kWh, de la 1 aprilie, indiferent de consum – proiect

“Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici și de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 28.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică (…)”, scrie în draftul de OUG.

Prevederea este contrară declarațiilor făcute pe această temă recent de premierul Ciucă. Luna trecută, când a anunțat noile măsuri, premierul a spus că populația va beneficia de un preț final de 0,31 lei/kWh la gaze, dar doar în limita unui consum anual de 1.200 de metri cubi.

Această limită nu mai există în draftul OUG cu măsurile care se vor aplica de la 1 aprilie, consultat de noi. Există o limită de 28.000 MWh/an pentru consumatorii non-casnici până la care se va plăti un preț plafonat de 0,37 lei/kWh.

Cum se va forma prețul

Potrivit draftului, cei doi producători români, Petrom și Romgaz vor fi obligați să vândă furnizorilor populației gaze extrase din țară la preț reglementat de stat – prețul nu se știe încă. Furnizorii au obligația de înmagazinare a cel puțin 30% din consumul clienților lor, până toamna viitoare. Ideea este ca, iarna, populația să nu consume deloc gaz din import curent, ci doar din producția internă și din gaze înmagazinate între timp.

După cum se înțelege, prețul final al gazului pentru populație va fi, cel puțin la iarnă, compus din prețul de producție internă plus cel din înmagazinări, la care se adaugă tarifele de rețea care rămân neschimbate, o marjă a furnizorului de 0,012 lei/kWh și TVA.

 

 

 

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code