Economice

Traderii de energie nu sunt în final impozitați, așa cum a dorit inițial Guvernul. Sunt singurii de pe lanț care nu suferă în urma adoptării noii OUG. Posibile explicații

Inițial, Guvernul intenționa să supraimpoziteze și activitatea traderilor de energie electrică, potrivit declarațiilor publice de luna trecută.

Semnalul fusese tras de directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, care spusese că unul dintre motivele pentru care energia ajunge mult mai scumpă la furnizori ține și de activitatea traderilor.

“(…) realitățile de astăzi arată că marii furnizori nu și-au cumpărat energia din timp. Noi o scoatem la vânzare, am vândut-o într-o mare parte și pe anul acesta, dar ea nu este cumpărată de marii furnizori, este într-o zonă de trading. Iar acolo sigur că…odată ce ai luat-o ieftin, este normal să te duci să o vinzi scump, dacă cererea este foarte mare”, a spus Bogdan Badea, la o conferință pe teme energetice, în februarie.

Impozitarea traderilor chiar ar fi urmat să fie adoptată în OUG-ul adoptat la finalul săptămânii trecute, cel cu măsurile pentru protecția consumatorilor de energie, valabile de la 1 aprilie timp de un an. Într-unul dintre drafturile OUG care a circulat înainte să se adopte forma finală exista chiar un paragraf special cu noul impozit pe care ar fi urmat să-l plătească traderii de energie și gaze. Iată-l:

“În perioada de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanțe de urgență, venitul realizat de către titularii licențelor de trader de energie electrică/gaze naturale, de către furnizorii care nu au clienți finali, precum și de către operatorii economici nerezidenți care participă la piețele de energie electrică și gaze naturale, rezultat din vânzările pe piețele centralizate/organizate se impozitează cu 2% din valoarea tranzacțiilor”.

Ei bine, în forma finală a Ordonanței, adoptată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial, această prevedere a dispărut, și nu există nimic legat de impozitarea traderilor de energie. Asta în condițiile în care OUG are prevederi care afectează toate celelalte companii din lanț. Astfel, toți producătorii plătesc un impozit suplimentar de 80% pentru prețuri de peste 450 de lei/MWh, furnizorii au costuri reglementate maximale (73 lei/MWh la electricitate și 12 lei/MWh la gaze), iar distribuțiile nu își pot recupera pierderile din acest an cauzate de nerecunoașterea în facturi a costurilor mari cu energia pentru consumul propriu tehnologic decât începând din aprilie 2023, și asta în cinci ani.

Surse oficiale ne-au explicat că Guvernul a renunțat la a impozita traderii din două motive. Primul ar fi că o astfel de suprataxă s-ar fi transferat în prețul energiei și ar fi ajuns în final la consumator. Cum prețurile sunt plafonate pentru majoritatea, statul ar fi trebuit să achite furnizorilor sume suplimentare, pe de o parte, și pe de altă parte, pentru casnicii cu un consum lunar mai mare de 300 kWh, unde nu există plafon de preț, asta ar fi însemnat o scumpire suplimentară. Al doilea ar fi că este totuși nevoie de traderi pentru că prin ei se fac importurile de energie electrică, iar România este importator net, și Guvernul nu a dorit să pună o presiune suplimentară pe ei.

 

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 8 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code