Economice

Turcia majorează semnificativ preţul gazelor naturale pentru utilizatorii industriali şi pentru gospodării

De asemenea, preţul gazelor naturale pentru producţia de electricitate va creşte cu 44%, de la 1 aprilie.

Unul dintre cei mai mari importatori de gaze din Europa, Turcia depinde de gazele achiziţionate prin conducte din Rusia, Azerbaidjan, Iran, precum şi de la furnizorii de gaze naturale lichefiate (LNG).

Costurile cu energia ale Turciei au început să crească în septembrie şi în primele două luni din 2022 au înregistrat un avans anual de 212%, la 16,8 miliarde de dolari, arată datele autorităţilor de la Ankara.

Achiziţiile de valută ale Botas de la Banca Centrală a Turciei au atins niveluri record în ultimele luni, din cauza creşterii preţurilor energiei.

Economiştii au calculat că majorarea preţului gazelor naturale pentru gospodării va duce la o creştere a inflaţiei cu 55 de puncte de bază. Impactul secundar al majorării preţului gazelor naturale pentru utilizatorii industriali va duce la o creştere a inflaţiei cu peste 55 de puncte de bază.

În februarie, inflaţia preţurilor de consum în Turcia s-a situat la 54,4%, în special în urma deprecierii lirei turceşti cu 44% faţă de dolar în 2021. Deprecierea s-a accentuat după o serie de reduceri ale ratelor dobânzilor de către Banca Centrală a Turciei.

În urma recentei creşteri a preţurilor materiilor prime, din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, inflaţia în Turcia ar urma să ajungă la 61,5% în martie, arată rezultatele unui sondaj efectuat de Reuters. Până la finalul anului ar urma să scadă la 52,2%.

Turcia consumă aproximativ 50 de miliarde de metri de cubi de gaze naturale pe an şi este bine plasată pentru a deveni un hub de transport de gaze în regiune, consideră analiştii.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code