Economice

Ucraina limitează exporturile de cereale. Lumea ar putea rămâne fără 8 milioane de tone de grâu și peste 23 de milioane de tone de porumb

Măsurile luate de Ucraina restricționează exporturile de produse esențiale, precum hrișcă, secară, zahăr, mei, ovăz, sare, bovine vii, carne de bovine și alte subproduse provenite de la bovine, în condițiile în care țara se confruntă cu o cerere crescută, alături de posibilitatea unei oferte mai reduse pe fondul războiului, potrivit AgriCensus.

Pe lângă aceasta, guvernul a decis să pună limite la exporturile de cereale, inclusiv grâu, porumb, ulei de floarea-soarelui, carne de pasăre și ouă. Aceste produse ar putea fi exportată în baza unor licențe, dar în prezent nu există detalii furnizate cu privire la modul în care vor fi distribuite licențele și la volumul total de exporturi care va fi permis.

Oricum, în momentul de față, toate exporturile ucrainene, care trec în principal prin porturile din Marea Neagră, au fost oprite pe fondul riscurilor ridicate sau a acțiunilor militare.

Campania de primăvară, sub semnul întrebării

De asemenea, campania de primăvară este sub semnul întrebării, deși guvernul de la Kiev a impus unele măsuri precum faptul că angajații cheie din sectorul agricol sunt scutiți de operațiuni militare în timpul perioadei de recoltare.

„Pentru a desfășura în timp util lucrările de câmp de primăvară-vară, întreprinderile agricole și producătorii de alimente trebuie să prezinte Ministerului Politicii Agrare listele cu lucrătorii critici care vor fi scutiți de serviciul militar în timpul mobilizării și pe timp de război”, se arată în anunțul oficial, citat de AgriCensus.

Campania de însămânțare de primăvară din Ucraina este aproape, dar în ceea ce privește grâul, acesta reprezintă doar un procent mic din producție, ridicându-se la aproximativ 2-3% din suprafața totală însămânțată. Orzul de primăvară, însă, contribuie cu o pondere de 50% din totalul orzului semănat. Următoarea preocupare va viza porumbul, floarea-soarelui și producția relativ mică de soia a țării – toate acestea fiind, de asemenea, plantate primăvara, la mijlocul lunii aprilie, mai este încă timp.

Impactul interdicțiilor asupra piețelor agricole

Bursele de cereale au reacționat din prima zi a invaziei Ucrainei de către Rusia, grâul și porumbul ajungând la prețuri record. Tona de grâu d ela Marea Neagră, spre exemplu, a sărit de 400 de euro pe tonă. Ucraina este un furnizori major pentru piața UE și pentru cea a Chinei.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii din Ucraina, citate într-un raport USDA din luna ianuarie 2022, Ucraina a exportat deja în acest an comercial ( iulie 2021/iunie 2022) în jur de 16,3 milioane de tone de grâu, 5,3 milioane de tone de orz, 13 milioane de tone porumb și 147.000 de tone de secară. Pe baza numărului de exporturi de porumb menționat mai sus, se estimează că Ucraina a exportat deja 12 milioane de tone de porumb din octombrie 2021.

Cu toate acestea, Ucraina ara mai avea de exportat. Din estimările USDA, Ucraina ar mai putea livra aproximativ 8 milioane de tone de grâu, până la un total al anului comercial de 24,3 milioane de tone, dar și 23,5 milioane de tone de porumb, până la 36,5 milioane de tone în total. De asemenrea, conform estimărilor, Ucraina ar fi putut exporta în acest an comercial 5,8 milioane de tone de orz.

În anul comercial anterior, exporturile de porumb  au totalizat aproape 24 milioane de tone cu 17% mai puțin decât anul precedent. Conform datelor de anul trecut, către China s-au dus aproximativ 36% din totalul exporturilor din Ucraina, urmată îndeaproape de UE, care a cumpărat 7,4 milioane de tone (31% din totalul exporturilor).

Exporturile românești de grâu, blocate

În contextul actual, România, unul dintre cei mai mari exportatori de grâu și porumb din UE, competitor al Ucrainei în zona Mării Negre, este într-o poziție avantajată, putând beneficia, teoretic de un preț bun. Practic, traderii sunt însă în expectativă. Potrivit ultimelor date ale Comisie Europene, în săptămâna care a precedat izbucnirea războiului din Ucraina ( 24 februarie- 1 martie), România a raportat zero exporturi de grâu către piețele terțe. Singurele cantități importante au plecat din Franța, respectiv 78,7 mii de tone și Ungaria- 1,6 mii de tone.

Cele mai afectate zone- Africa și Orientul Mijlociu

Importatorii de grâu se confruntă cu o amenințare la adresa aprovizionării cu pâine în Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA), după ce invazia Rusiei în Ucraina le-a închis accesul la grâul din Marea Neagră, de care depind și care are un preț mai mic, potrivit Reuters.

Conflictul  a oprit transportul maritim din porturile ucrainene, în timp ce sancțiunile financiare au pus sub semnul întrebării plățile pentru achizițiile de grâu rusesc, spun comercianții și bancherii, adăugând încă un risc pentru guvernele din regiunea MENA care se luptă deja cu costurile de import, crize economice sau conflicte.

„Toată lumea caută alte piețe, deoarece devine din ce în ce mai imposibil să cumperi din Ucraina sau Rusia”, a declarat un bancher de mărfuri din Orientul Mijlociu, citat de Reuters.

Prețurile globale în creștere fac ca găsirea unor surse alternative să fie costisitoare, în timp ce opțiunile de extindere a producției locale în regiunea MENA sunt limitate de lipsa apei și de creșterea costurilor inputurilor.

Egiptul, adesea cel mai mare importator din lume, a cumpărat anul trecut 80% din grâul din Rusia și Ucraina.

 

Citește și

Per total, în acest an comercial care a debutat în iunie, România a livrat către granițele UE peste 4,8 milioane de tone de grâu, din cele 17,8 milioane de tone cât au fost exporturile totale ale UE. Până acum suntem al doilea cel mai mare exportator european, după Franța, care a făcut livrări totale de 5,2 milioane de tone.

În ceea ce privește porumbul, suntem lideri de piață, cu exporturi totale de 2,8 milioane de tone, dintr-un total al UE de 3,7 milioane de tone. În prima săptămână de război, România a exportat 565 de tone de porumb, de 3,6 ori mai puțin decât Franța, spre exemplu și de șapte ori mai puțin decât Polonia.

Citește și

export cereale ucraina, interdictie export cereale ucraine, export gfrau ucraina, export porumb ucraina

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code