Economice

Ucrainenii și moldovenii intră în top 10 turiști străini care vin în România, în timp ce spaniolii și olandezii au ieșit din top

Numărul de turiști străini care au venit în țara noastră anul acesta a crescut cu mai bine de 50% față de 2021. Dar, ar mai fi nevoie de încă pe-atâția să ajungem la nivelul de dinainte de pandemie, care a luat viețile a peste 6,6 milioane de oameni. În vara lui 2022 s-a circulat mai bine, fără certificate sau teste, și asta s-a văzut și în cifre. 1,16 milioane de străini au venit în România în primele nouă luni din acest an, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Această cifră e la aproape 55% din numărul de total de străini care ne-au vizitat în aceeași perioadă a lui 2019: 2,10 milioane.

Cei mai mulți cetățeni străini care au venit la noi au fost germanii, care și-au păstrat poziția de cei mai numeroși turiști străini care au venit în România anul acesta, chiar dacă numărul lor e mai mic cu 43% față de 2019, când ocupau tot prima poziție, arată datele INS analizate și comparate de Economica.net.

Turiștii din Israel au revenit în top și se află anul acesta pe locul al doilea, la fel ca în 2019, însă sunt cu 42% mai puțini față de atunci. Față de anul trecut, creșterea este una mai mare, de aproape 200%.

Topul este continuat de italieni, americani și unguri, care ocupă aceleași poziții ca în 2019. Regatul Unit și Franța continuă topul de anul acesta, cu moldovenii pe locul opt, urmați de polonezi și, pentru prima oară în top 10, de ucraineni, în număr de 42.360. Cei mai mulți dintre aceștia au venit în scop particular, și doar 5.666 dintre ei au călătorit în scop de afaceri. E posibil ca războiul să-i fi făcut pe ucraineni să aleagă destinații de vacanță mai aproape. Majoritatea dintre ei, circa 30.000, au venit cu mașina, mai arată datele INS, consultate de Economica.net.

În plus, numărul de turiști ucraineni care au venit anul acesta în România și care s-au cazat în structurile de cazare turistică colectivă și private, fără a-i în calcul pe cei care s-au refugiat la noi, este similar cu cel înregistrat în 2019: 43.560.

CITEȘTE ȘI Luna de vârf pentru vacanţe a fost august, iar pentru călătorii de afaceri au fost iunie şi mai – date INS turism

Care turiști au cheltuit mai mult 

Ne-au uitat și la sumele cheltuite de turiștii străini pentru vacanțele sau călătoriile de afaceri. Cu un număr de străini la jumătate față de anul dinaintea pandemiei, și banii cheltuiți au fost mai puțini. Dacă în 2019 turiștii au cheltuit 5,48 de miliarde de lei, anul acesta suma a fost de 3,15 miliarde de lei.

Cea mai mare sumă totală au cheltuit-o israelienii: aproape 400 de milioane de lei, urmați de germani, cu 330 milioane de lei și americani, care au cheltuit în total 248 de milioane de lei.

Dacă împărțim sumele totale din dreptul fiecărei țări cu numărul de turiști, atunci cei care au cheltuit mai mult sunt turiștii din Coreea de Sud: aproape 6.000 de lei. Pe locul doi se află turiștii din Africa de Sud, cu o medie cheltuită de 5.435 de lei. Turiștii din Muntenegru au cheltuit 4.360 de lei, ciprioții au cheltuit 4.353 de lei, australienii 4.169 și norvegienii 4.050 de lei. Topul este completat de japonezi, israelieni și maltezi.

Foto: Lorenzo Castagnone pe Unsplash

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 36 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code