Economice

UE a adoptat oficial al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include şi interzicerea importului de cărbune

Printre măsuri se numără şi interdicţia pentru multe nave şi camioane ruseşti să intre în UE, lovind astfel şi mai puternic comerţul, şi blocarea tuturor tranzacţiilor cu patru bănci ruseşti, inclusiv VTB.

Interdicţia privind importurile de cărbune va intra în vigoare începând din a doua săptămână din august. Nu mai pot fi semnate noi contracte începând de vineri, ziua publicării sancţiunilor în Jurnalul Oficial al UE.

Contractele în vigoare se vor încheia până în a doua săptămână din august, ceea ce înseamnă că Rusia poate continua să primească plăţi de la UE pentru exporturile de cărbune până atunci.

„Aceste noi sancţiuni au fost adoptate în urma atrocităţilor comise de forţele armate ruse la Bucea şi în alte locuri (din Ucraina) aflate sub ocupaţia rusă”, a precizat într-un comunicat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.

Comisia Europeană a salutat vineri acordul din Consiliu pentru adoptarea acestei a cincea serii de sancţiuni împotriva „regimului lui Putin ca răspuns la agresiunea sa brutală împotriva Ucrainei şi populaţiei acesteia”.

„Împreună cu celelalte patru pachete, aceste sancţiuni vor contribui la creşterea presiunii economice asupra Kremlinului şi îi va afecta abilitatea de a-şi finanţa invazia din Ucraina”, a adăugat CE într-un comunicat.

În afară de cărbune, noile sancţiuni ale UE interzic importurile din Rusia de multe alte bunuri şi produse, cum ar fi lemn, ciment, fertilizatori, fructe de mare şi alcool, în valoare totală de 5,5 miliarde de euro pe an.

UE a restricţionat de asemenea exportul spre UE pentru o serie de produse, printre care combustibil de avioane, calculatoare cuantice, semiconductori avansaţi, electronice, software, echipamente fine şi echipamente de transport, pentru o valoare totală de zece miliarde de euro pe an.

Kremlinul susţine că acuzaţiile occidentale că forţele ruseşti au comis crime de război prin executarea de civili în oraşul ucrainean Bucea sunt un „fals” menit a denigra armata rusă.

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code